Coşarii ungari se vor adresa Curţii Constituţionale din cauza majorării, la doi ani, a verificării hornurilor, a anunţat preşedintele Sindicatului Naţional al Coşarilor, la o conferinţă de presă susţinută, luni, în faţa Ministerului ungar de Interne.
În opinia lui Csaba Vámos, dispoziţia dată vineri de Ministerul de Interne – care va intra în vigoare începând cu data de 1 iulie şi care prevede reducerea pentru doi ani a verificării hornurilor – este neconstituţională, deoarece încalcă drepturile cetăţenilor de a avea o viaţă sănătoasă şi în siguranţă. Csaba Vámos a mai declarat că sindicatul îşi rezervă dreptul de a iniţia organizarea unui referendum la care cetăţenii ar trebui să răspundă la întrebarea: „Sunteţi de acord ca guvernul să asigure cel puţin odată pe an curăţirea şi verificarea hornurilor, indiferent de tipul hornului şi al sistemului de încălzire?” Preşedintele Sindicatului Lucrătorilor din Industria Locală şi Gospodărie Orăşenească 2000 (HVDSZ), András Király, a subliniat:”Dispoziţia ministerului, în legătură cu care care nu au avut loc consultări cu reprezentanţii sindicatelor nu numai că periclitează siguranţa locuitorilor, dar din cauza acestei prevederi aproximativ jumătate din numărul coşarilor pot rămâne fără un loc de muncă.
(MTI – 13 iunie)