Călătorii de plăcere sau de lucru, în ṭară sau străinătate; oameni, locuri, întâmplări… Iată temele serialului nostru din această vară. Citiṭi-l şi veṭi descoperi frumoase locuri de vacanṭă sau zone în care aṭi fost cândva, despre care vorbesc interviurile adunate în 23 de ani în Arhiva de istorie orală.
Scriitorul Hans Bergel în Bucegi
Înainte de a părăsi România definitiv în 1968, scriitorul de etnie germană Hans Bergel fusese ziarist şi sportiv. Copilăria şi-o petrecuse mai mult la Braşov unde se mutase cu familia în 1939. A făcut studii de istoria artei şi filosofie la Bucureşti, întrerupte însă de o arestare, în 1954, pentru „incitare la rebeliune”. În 1959 a devenit din nou deṭinut politic, de data aceasta pentru nuvela Prinṭul şi bardul a cărei acṭiune desfăşurată în secolul al XVII-lea ar fi fost de fapt o descriere a României anilor stalinişti. În trei ani de detenṭie a trecut prin 18 închisori. Într-una din ele, a avut loc o discuṭie nonconformistă cu gardianul, care îi amintea lui Hans Bergel de drumeṭiile făcute în adolescenṭă.
„Tocmai în ziua aceea era un subofiţer, un sergent major, care părea foarte aspru şi mi-am dat seama după un timp că face pe nebunul, că nu este aşa, că în fond este om bun, trebuie să-şi întreţină şi el familia, [de aceea] are această uniformă. […]
Şi m-am dus la el, s-a dat la o parte, asta însemna: „Stai jos lângă mine, pe pat.„ „Tu de unde vii?„, mă întreabă. „Păi, sunt născut în Râşnov, dar crescut la Braşov şi pe urmă la Bucureşti, la Cluj…„ „Cum, mă, eşti din Râşnov?„ „Da.„ „Ce eşti de meserie?„ „Scriitor…„ Credeam că-mi plezneşte una, s-a uitat supărat la mine: „Cum, mă?!…„, dintr-odată, tare, toţi au înlemnit în celulă, „scriitorii sunt oameni în vârstă, serioşi, cu barbă, nu ca tine! Tu eşti…„ „Iartă-mă, dar nu toţi au barbă!„ […] „Ai spus că eşti din Râşnov…„ „Da.„ „Ai fost în viaţa ta cândva pe Bucegi?„ „Ei, na, am crescut în Bucegi, bunica am avut-o în Valea Mălăieşti şi cunosc Bucegii ca şi buzunarele pantalonului.„ „Cum, mă, cunoşti Bucegii?„ „Îi cunosc!„ „Dar ai fost şi până dincolo, până la peşteră?„ „Am fost peste tot, nu există colţ, nu există prăpastie, nu există stâncă să nu o cunosc în Bucegi. Şi…„, am spus, „am crescut în Bucegi, cinci ani tot în Bucegi am fost!„ Şi m-a pus la probă: „Dacă mergi pe poteca aia, cum vine poteca, o ia în stânga sau în dreapta?„ „O ia în dreapta. Şi stai, i-am spus, ai uitat, acolo se află o stâncă foarte interesantă, are un profil… seamănă puţin cu un berbec.„ S-a uitat la mine… „Dar dacă te duci pe poteca aia, după Ţigăneşti, înspre Vaiuga?„ „Ba da, poteca merge aşa şi pe urmă de pe creastă, pe coamă, până ajunge…„
În fine, l-am convins, mi-a pus, ca la o anchetă, zeci de întrebări în legătură cu Bucegii, că asta era ce ştia, acolo umblase el cu oile. Şi în clipa aceea am avut câştig de cauză. Nu a vorbit cu nimeni în celulă – am stat trei luni – cu nimeni nu a vorbit, numai cu mine. Când vroia cineva ceva cu Gavrilă, să îi comunic sau să îl întrebe, trebuia să se adreseze mie, eram un fel de şef de de antecameră şi majestatea sa Gavrilă afla prin mine ce se petrece în lumea largă… Un tip impresionant!”
[Interviu de Lavinia Ivaşcu, 2002]
