Legislativul din România se pregăteşte să adopte o reglementare juridică, potrivit căreia cel puţin jumătate din produsele vândute de magazine trebuie să fie produse autohtone, altfel există posibilitatea de a fi închise. La rândul lor comercianţii ameninţă că se vor retrage dacă această reglementare va fi adoptată.
Supermarketurile acuză mai ales faptul că potrivit proiectului nerespectarea prevederilor ar putea atrage după sine suspendarea activităţii magazinelor. În afară de aceasta sunt considerate îngrijorătoare şi paragrafele referitoare la achiziţionarea produselor, deoarece consideră că termenul stabilit pentru achitarea produselor cumpărate de la producători este prea scurt.
În opinia lui Gabriel Bădescu, preşedintele AMRCR, scopul proiectului referitor la modificarea legii care influenţează politica afacerilor constă în obstrucţionarea activităţii supermarketurilor, mai mult, chiar în subminarea acestora. Potrivit cotidianului clujean „Krónika”, „măsura poate genera o atmosferă deosebit de ostilă pentru mediul de afaceri, ceea ce va duce la închiderea magazinelor”. Bădescu crede că modificările propuse schimbă aproximativ 90% din conţinutul legii privind desfacerea produselor alimentare.
Vicepreşedintele AMRCR, Florin Căpăţână, s-a referit la faptul că în România pur şi simplu nu se produce o cantitate de produse suficiente care să garanteze ca pe rafturile tuturor supermarketurilor să se găsească în proporţie de 50% produse autohtone. La rândul său juristul AMRCR consideră că producătorii autohtoni trebuie să se alieze în interesul creşterii capacităţii.
HETI VILÁGGAZDASÁG (Ungaria), 13 iunie 2016
Traducerea: Imola Stănescu