Avertizări ale ministrului britanic de finanţe, George Osborne, privind eventuala ieşire a Marii Britanii din UE

Ministrul britanic de finanţe, George Osborne, a avertizat că un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană nu îi va lăsa altă alternativă decât aceea de a adopta un buget de urgenţă, care va include măriri de taxe şi reduceri de cheltuieli, în valoare de 45 de miliarde de dolari. Peste 50 de parlamentari din Partidul Conservator, aflat de guvernare, care vor ca Regatul Unit să iasă din UE, l-au avertizat pe domnul Osborne că poziţia sa nu va putea fi susţinută, dacă va impune aceste măsuri. Însă, într-un discurs susţinut în această dimineaţă, George Osborne a declarat că eventuala părăsire a UE, prin referendumul de săptămâna viitoare, va echivala cu o recesiune autoimpusă. „Departe de a elibera fonduri ce ar urma să fie cheltuite pentru servicii publice, ieşirea din UE ar însemna mai puţini bani, câteva miliarde mai puţin. Pe măsură ce economia se contractă, la fel se va întâmpla şi cu banii pe care ţara trebuie să-i cheltuiească. Este o situaţie dezavantajoasă – „lose-lose” pentru familiile britanice, iar noi nu ar trebui să o riscăm”, a spus ministrul de finanţe.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 15 iunie