Două rochii ale Prinţesei Diana au fost vândute la o licitaţie cu 100.000 de lire sterline

Două rochii ale Prinţesei Diana, care a decedat în anul 1997, au fost vândute marţi seara, la o licitaţie la Londra, cu peste 100.000 de lire sterline. Un muzeu, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a plătit 96.000 de lire sterline pentru rochia strălucitoare de culoare turcoaz, purtată în 1986, cu prilejul vizitei Prinţesei Diana la Teatrul Curţii Imperiale din Viena, Burgtheater. Pe rochia designerului Catherine Walker sunt imprimate mult mai multe stele strălucitoare, faţă de alte rochii purtate de prinţesă – a menţionat Kerry Taylor, managerul licitaţiei. Totodată, a fost oferită spre vânzare şi rochia în carouri, de asemenea, de culoare turcoaz, care a fost purtată de Diana în 1985, în cadrul vizitei sale la Veneţia. Rochia criticată la acea vreme de experţii în modă a fost cumpărată de acelaşi muzeu, cu 11.250 lire sterline. Se pare că ambele rochii fuseseră vândute anterior de mama fostei soţii a Prinţului Andrei, Sarah  Ferguson, unui magazin second-hand.

www.mediamix.mti.hu – 15 iunie