Prima instituţie de învăţământ din Moldova datează din anul 1563. Domnitorul de atunci, Despot Vodă, a înfiinţat la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar ce dura 5 ani. Elevii studiau limba latină, retorica şi dialectica.
În anul 1640, cărturarul Vasile Lupu, ajuns domnitor al Moldovei, a fondat un colegiu la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, propria lui ctitorie, în care se studia în limba latina.
În 1714 se înfiinţa Academia Domnească din Iaşi. Este de remarcat că în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi studiile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Peste mai puţin de jumătate de secol, între anii 1753 – 1756, în timpul domniei lui Matei Ghica, la Şcoala Domnească grecească a început predarea filosofiei, ca şi în instituţiile de învăţământ superior apusene, numite Facultas Artium. Elevii şcolii ieşene au devenit, astfel, studenţi şi pe lângă limbi străine, religie, aritmetică, au fost iniţiaţi în filosofie, logică, psihologie. In acest fel, Şcoala Domnească ajunge la etalon universitar, permiţând apariţia Universităţii Iaşilor. Tot atunci a apărut şi primul abecedar în româneşte care se numea Bucvar.
Academia Mihăileană a fost prima instituţie de învăţământ superior din Moldova. A fost înfiinţată la Iaşi de domnitorul Mihail Sturdza, cu ajutorul lui Gheorghe Asachi şi a mai multor oameni de cultură ai vremii. Inaugurarea sa a avut loc la 16 iunie 1835. Este prima instituție de învățământ superior modernă din Moldova (1835 – 1847). Aici erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Este precursoare a Universităţii din Iaşi şi a Colegiului Naţional şi a pregătit o întreagă pleiadă de intelectuali pe care ii regasim mai târziu în rândurile paşoptiştilor şi ai luptătorilor pentru Unire.
Pe 16 iunie 1835, Academia Domnească (numită şi Şcoala sau Academia Vasiliană) a fost mutată intr-o locaţie nouă şi a fost numită Academia Mihăileană.
La început, cursurile erau de 4 clase (2 inferioare şi 2 superioare), dar cu timpul au ajuns la 7 clase. În cursul superior se predau, la început, filosofia şi dreptul, iar mai apoi s-au înfiinţat catedre pentru toate ramurile ştiinţifice (istorie, chimie, matematică, arhitectură, etc.).
Printre profesorii care au predat aici s-au aflat personalităţi de prim-rang ale culturii româneşti: Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Eftimie Murgu, Damaschin Bojinca, Cristian Flechtenmacher, C. Maisonable, Petre Câmpianu, Nicolae Docan, Simion Bărnuţiu, Petre Suciu, Teodor Veisa etc.
În foto, rând 2 de jos stânga. OCTAV BANCILA, SEVER MURESAN, GRIGORE POPOVICI, C.D. STAHI., STEFAN DIMITRESCU cu studentul şi apoi Asistentul sau pictorul IOAN BALAU (primul din dreapta jos). Sursa: Arnautu Constantin – în Iași.
Procesul de învăţământ al Academiei Mihăilene s-a organizat pe trei trepte: începător, gimnazial şi academic. In cadrul invăţământului gimnazial, a fost introdusă, incă din anul 1832, disciplina „Cunoaşterea practică a Codului Civil”. Nivelul academic era reprezentat de trei facultăţi (Facultatea Juridică, Facultatea Filosofică şi Facultatea Teologică).
În Regulamentul şcolilor publice din 1835 se găseşte prima atestare a organizării studiilor juridice superioare din Moldova sub forma unei facultăţi, numită Facultatea Juridică. Aceasta avea o durată de trei ani. Numai absolvenţii Facultăţii Filosofice puteau deveni studenţi ai Facultăţii Juridice. În cadrul facultăţii se predau: Dreptul Natural, Dreptul public, Dreptul Roman, Dreptul civil, Dreptul criminal, Procedura civilă şi criminală, Dreptul comercial şi cambial, Statistica, Stiinţe politice etc.
In 1847, Mihail Kogalniceanu deschidea cursul său de istorie naţională, dar, datorită abordării naţionaliste, a fost oprit sa mai continue, iar Academia a fost transformată intr-o şcoală inferioară de limbă franceză. Cu toate acestea, din Academia Mihaileană s-a dezvoltat mai târziu, viitoarea Universitate din Iaşi.
Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a fost inaugurată la 26 octombrie 1860. Universitatea poartă numele Domnitorului căruia i se datorează acest act fundamental de cultură românească: Alexandru Ioan Cuza. Universitatea a cuprins la început doar trei facultăţi: Facultatea de Filosofie, Drept şi Teologie. Ca urmare a legii învăţământului din 1864, Universitatea s-a reorganizat în patru facultăţi: Facultatea de Litere şi Filosofie, Facultatea de Ştiinţe fizice, matematice şi naturale, Facultatea de Drept şi Facultatea de Medicină, inaugurată abia în 1879. După numai câţiva ani de funcţionare, Facultatea de Teologie a fost desfiinţată din cauza numărului mic de studenţi. Stimulată de o nouă lege în 1898, Universitatea din Iaşi a reuşit să-şi diversifice profilul, să-şi mărească numărul de
secţii si departamente, materii predate şi activităţi ştiinţifice. În acea perioadă s-a remarcat o dezvoltare spectaculoasă a Facultăţii de Ştiinţe: în 1892 au luat fiinţă catedrele de Chimie Organică şi Chimie Anorganică cărora li s-a alăturat, în 1906, Chimia Agricolă. În cadrul aceleiaşi Facultăţi, un mare succes a fost crearea Şcolii de Electricitate, în 1910. După începuturile ei modeste din 1879, Facultatea de Medicină a dobândit, în 1889, o organizare şi un profil care să permită formarea specialiştilor cu o înaltă calificare profesională capabilă să răspundă exigenţelor sociale ale acelor timpuri.
Universitatea din Iaşi a format savanţi de prestigiu, printre care se numără Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Miller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Marin Sorescu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub şi alţii.
Autor: Domnica Roşca
