Rusia îşi va întări Flota Mării Negre, în replică la decizia NATO de a-şi creşte prezenţa în regiunea Mării Negre, a declarat miercuri şeful Comitetului Dumei pentru apărare, fostul comandant al Flotei Mării Negre a Rusiei, amiral Vladimir Komoedov. „Răspunsul nostru la toate aceste acţiuni este simplu: noi îndeplinim şi vom îndeplini planurile privind reînairmarea, Flota Mării Negre primind noi submarine, fregata „Amiral Grigorovici” şi o navă cap de serie” – a declarat Komoedov. Conducerea NATO analizează posibilitatea consolidării prezenţei în regiunea Mării Negre, Alianţa luând deja o serie de măsuri în această direcţie, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. „Discutăm propunerea României referitoare la modul în care aceasta poate crea anumite cadre, o structură de comandă, o brigadă pentru organizarea şi asigurarea activitatea NATO în regiune” – a declarat secretarul general al Alianţei. „Aşa cum arată experienţa războaielor mondiale, românilor le place foarte mult să fie de partea celor pe care ei îi consideră învingători. Ei se bucură să le pună la dispoziţie diviziunile lor, care, ulterior, în mod inevitabil, devin veriga cea mai slabă, după care trec rapid de partea câștigătorilor adevăraţi” – a subliniat Komoedov. Potrivit afirmaţiilor lui, Rusia ia măsuri pentru a-şi asigura securitatea.
www.interfax.ru – 15 iunie