Potrivit informaţiilor, 34 de migranţi, printre care se numără 20 de copii, au fost găsiţi morţi în zona deşertică din Niger după ce au fost abandonaţi de un traficant de persoane, se arată într-un comunicat al Guvernului de la Niamey, citit miercuri la televiziunea naţională. Agadez, situat în zona deşertică din nordul Nigerului, reprezintă un punct de oprire cunoscut migranţilor care intenţionează să traverseze Sahara pentru a ajunge în Libia şi în final în Europa. Potrivit oficialilor, cei 34 de migranţi şi-au pierdut viaţa între 6 şi 12 iunie. Doi dintre migranţi au fost identificaţi ca fiind cetăţeni din Nigeria, dar despre ceilalţi nu se ştie încă ce naţionalitate au. Organizaţia Mondială pentru Migraţie (IOM) estimează că anul trecut 120.000 de persoane au traversat zona Agadez, iar din aceştia, 37 şi-au pierdut viaţa.
REUTERS – 16 iunie