Staţia de monitorizare a dioxidului de carbon din cadrul Observatorului de la Polul de Sud a înregistrat o concentraţie de 400 părţi per milion (ppm), a anunţat Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOOA), marcând astfel cel mai înalt nivel înregistrat în istoria umanităţii. Pieter Tans, conducătorul unei agenţii din cadrul NOOA, a declarat că zonele îndepărtate din emisfera sudică au fost ultimele regiuni de pe planetă unde CO2 nu atinsese aceste cote. „Nivelurile de dioxid de carbon nu vor mai reveni la valori sub 400 ppm în timpul vieţii noastre, şi, cu siguranţă, nici într-un viitor prea apropiat”. „Creşterea dioxidului de carbon se înregistrează peste tot, chiar şi în cele mai îndepărtate locuri faţă de civilizaţie. Dacă se emite dioxid de carbon în New York, o parte se va regăsi anul viitor la Polul Sud. „Nivelul de dioxid de carbon a crescut în mod constant, începând cu apariţia revoluţiei industriale, iar concentraţia de 400 ppm depăşeşte acum un prag simbolic. Rata anuală de creştere a dioxidului de carbon măsurat de NOOA la Observatorul Mauna Loa din Hawaii a depăşit 3,05 în cursul anului 2015, reprezentând cea mai mare creştere anuală înregistrată în timpul celor 56 de ani de când se fac măsurători. O descoperire revoluţională a fost făcută în domeniu, cercetătorii reuşind să găsească o modalitate rapidă de a transforma dioxidul de carbon în rocă.
(http://www.independent.co.uk/ – 16 iunie)