Premierul Marii Britanii şi liderul Partidului Laburist i-au adus un ultim omagiu lui Jo Cox

Într-una dintre rarele apariţii comune în public, premierul Marii Britanii, David Cameron şi Jeremy Corbyn, liderul principalului partid de opoziţie, Partidul Laburist, au adus un ultim omagiu celei care a fost Jo Cox, parlamentar laburist, care a fost împuşcată şi înjunghiată joi. Vorbind în localitatea unde doamna Cox a fost ucisă, premierul Cameron a declarat că Parlamentul de la Londra a pierdut una dintre cele mai empatice şi implicate activiste pentru rămânerea ţării în Uniunea Europeană. „Cel mai important şi grav lucru care s-a petrecut este că doi copii i-au pierdut mama, un soţ şi-a pierdut soţia iubitoare, şi, bineînţeles, Parlamentul a pierdut una dintre cele mai empatice şi strălucitoare activiste ale sale, o persoană care a evidenţiat foarte bine că politică înseamnă să îl serveşti pe celălalt”, a declarat David Cameron.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 iunie