În jumătatea de sud a ţării, trenurile circulă mai încet din cauza temperaturilor ridicate

În jumătatea de sud a ţării, trenurile circulă mai încet, din cauza temperaturilor ridicate. Restricţiile au fost impuse pentru desfăşurarea traficului în siguranţă. Potrivit unui comunicat de presă, viteza s-a limitat la 70 km/h pentru trenurile de călători şi la 50 km/h pentru trenurile de marfă. Termometrele indică în acest moment la nivelul şinelor de cale ferată din zona aflată sub avertizare de vreme caniculară peste 50-55 de grade Celsius. Măsura se aplică în special pentru trenurile de pe raza regionalelor Căi Ferate Craiova, Bucureşti, Braşov şi Constanţa, unde la umbră s-au înregistrat 35-37 grade Celsius. CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de plecarea la drum să solicite informaţii despre graficul de circulaţie la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la numărul de telefon 021/9521.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iunie)