Voaluri colorate, cadâne, mâncăruri ce te fac să scuipi flăcări şi arome picante…Aşa am cunoscut-o pe Myriam Ben Romdane, originară din Tunisia, venită la studii în Iaşi. Am întâlnit-o în după-amiaza zilei de 8 mai, când mi-a bătut sfioasă la uşă. Era noua colegă, o fată mică de statură, cu ochii mari şi zâmbetul larg. Abia după ce m-a cunoscut îndeaproape, mi-a permis să îi văd părul închis la culoare precum ciocolata şi atunci am devenit prietene. Aducea mult cu personajul Jasmine din desenele pentru copii. „Vom fi colege timp de trei săptămîni, abia aştept să cunosc împrejurimile”, mi-a spus ea entuziasmată.
Myriam Ben Romdhane este stagiară la Departamentul de Relaţii Internaţionale de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, are 29 de ani şi un teanc de hîrtii pe biroul său. „Am ales România pentru că am vrut să cunosc această ţară, dar mi-e foarte greu fără familie, fără prieteni şi să nu ştiu pe nimeni“, îmi spune ea, scriindu-mi pe o foaie caracterele de la 0 la 10 în arabă. Nu ştia foarte multe lucruri despre ţara noastră şi nici despre Iaşi, dar era dornică să înveţe şi, mai ales, să guste papanaşii şi mămăliga tradiţională.
Am întrebat-o cum a luat decizia de a purta voalul pe cap, acel hijab, dar ea mi-a zâmbit senin: „Nu toate femeile poartă. Trebuie să îţi doreşti cu adevărat şi este doar alegerea ta. Odată ce l-ai pus, nu îl mai poţi da jos. Aşa îi arătăm lui Allah că îl iubim şi îi respectăm porunca”.
Focul din mîncare
M-a invitat să mâncăm cous-cous, pentru că specialităţile noastre nu au fost pe gustul ei şi doar mâncarea o face să se simtă mai aproape de casă. Începe să fredoneze o melodie, să scoată din pachet alimentele şi să îşi pregătească mirodeniile. Ardei iute, foi de dafin, cimbru şi un ingredient secret m-au făcut să imi simt papilele dansînd pe ritmuri orientale. Aroma era prea puternică pentru o necunoscătoare de bucate, aşa că la fiecare înghiţitură luam câte un pahar de apă şi o gură de aer pentru a potoli focul din mîncare. „E normal, nu eşti obişnuită. Noi întotdeauna mâncăm picant şi suntem mai sănătoşi. La voi, mîncarea nu are gust”, spune ea, împletindu-şi furculiţa în lava roşiatică din farfurie.
Orientul de altădată
Vorbim despre tradiţii şi specificul zonei lor, în timp ce îşi îmbracă costumul de rugăciune şi apucă în mâini Coranul. Am întrebat-o de momentele importante din viaţa unui om, povestindu-i cu bucurie care sunt tradiţiile la români. „La noi, o nuntă ţine o săptămână, însă oamenii stau acasă dimineaţa sau merg la serviciu, iar seara se adună pentru a celebra împreună cu cei dragi. Mireasa are rochie albă, însă mai întâi poartă costumul nostru tradiţional din mătase, cu fir auriu, fiind decorată pe mâini şi pe picioare cu henna pentru a se purifica. Iar atunci când moare un om, noi îl îngropăm imediat, nu îl ţinem trei zile să plângem după el, fiindcă Allah este cel care are grijă de sufletul său, nu noi” , spune ea aranjându-şi voalul.
Covorul fermecat
Începe să îşi facă rugăciunea, întrebându-mă în ce parte a camerei răsare soarele. Am întrebat-o apoi ce simbolizează covorul pe care îl poartă cu ea şi piatra de pe jos peste care işi coboară fruntea, iar aceasta răspunde „covorul este parte din locul în care mergem să ne rugăm, iar piatra simbolizează pământul din care suntem făcuţi. Trebuie să fim smeriţi şi cu frică de Dumnezeu”, îmi spune Myriam, ţinând în mână o pereche de mărgele din smarald precum spuma mării.
Curioasă din fire, o întreb cât îi este de greu să depăşească Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare a credinţei islamice. „Este greu la început. Nu mâncăm şi nu bem nimic o zi întreagă, ci doar după ce soarele apune. Facem asta timp de o lună, dar ne bucurăm să ne adunăm cu toţii şi să trăim în pace şi armonie. Prin asta, Allah ne pune la încercare răbdarea. Doar copiii şi bătrînii sunt cei care nu ţin postul, odată cu noi”, spune ea fixîndu-mă cu privirea.
Atunci cînd graiurile se împletesc
Myriam vorbeşte arabă, franceză, engleză, iar eu nu am lasat-o să plece până nu am învăţat-o şi câteva cuvinte în limba română. Îi place să meargă cu autobuzul şi deja s-a obişnuit să ceară şi să composteze un bilet. Cumpără tot ce găseşte în cale şi nu iartă nici un suvenir. Cu Myriam, poţi să călătoreşti cu ochii deschişi până la cele mai îndepărate locuri din misterioasa Tunisie, unde deşertul auriu se aşterne în zarea înghiţită de înaltul cerului.
Autor: Alexandra Obreja – masternand FJSC, Jurnalism Tematic
