Aproape de începutul lunii iulie a anului trecut, capitala modei s-a mutat la Sibiu. Loc de poveste în care, festivalul Feeric Fashion Days a înnobilat frumosul cu ajutorul unui număr impresionant de prezentări inedite. Un eveniment spectaculos, surprinzător, minuţios organizat, plin de culoare, eleganţă şi rafinament.
Aici, creatori români, dar şi designeri veniţi din toate colţurile lumii, şi-au dat mâna în încercarea de a face din Feeric un eveniment de poveste. Locurile în care s-au desfăşurat prezentările acestora au contribuit în mod evident la scrierea unei poveşti cu parfum medieval. Astfel, puncte de referinţă din patrimoniul cultural al Sibiului, precum Palatul Brukenthal Avrig, Biserica Evanghelică, Muzeul de Istorie sau Piaţa Mică, s-au dovedit a fi liantul perfect între magia cavalerilor în armură şi cea a siluetelor venusiene acoperite cu mătăsuri fine.
Unul dintre momentele surprinzătoare adus în atenţia însetaţilor de frumos a fost o prezentare atipică. Acţiunea, pusă la cale de Atipic Beauty, a reuşit să surprindă nu doar prin spectaculozitatea colecţiei prezentate, ci şi prin încercarea reuşită de a demonta mituri înrădăcinate puternic în mentalul colectiv. Se poate spune că acest show a spart, cu graţia specifică lumii frumosului, puternice bariere sociale.
Acest concept s-a materializat cu ajutorul unor motivaţii care gravitau în jurul unui scop comun: acela de a demonstra că viaţa nu cunoaşte limite!
Pentru protagonistele show-ului Atipic Beauty, viaţa chiar nu are limite! Ba, mai mult, e trăită la cote şi mai intense. În chip paradoxal sau nu, acolo, „la înălţime”, profunzimea lucrurilor e alta. De fapt, acolo orice detaliu are un sens. Detalii pe care noi, umilii privitori ai liniei orizontului, le prefacem de cele mai multe ori fade, inexistente.. cu sau fără voia noastră.
Realitatea dură se izbeşte de nenumărate ori în valuri negre de stâncile cotidianului. O lecţie importantă, reală, dură, mi-a fost dată acolo unde mă aşteptam cel mai puţin să o primesc. În cadrul unei prezentări, doisprezece tinere cu chip angelic, posesoare de o frumuseste ameţitoare, ne-au dat fără doar şi poate tuturor celor prezenţi una din cele mai importante lecţii. Lecţie în faţa căreia, cu siguranţă, majoritatea ne-am fi ridicat nepregătiţi. Tinerele domniţe au pus în valoare ţinutele colecţiei dintr-un scaun cu rotile. Însăşi frumoasa creatoare a proiectului Atipic Beauty, Magda Coman, este astfel imobilizată.
Mihaela Moldoveanu este unul din oamenii care a înnobilat această prezentare. Extrem de frumoasă, cu trăsături angelice şi păr auriu de Ileană Cosânzeană. Un model foarte graţios, cu o privire plină de candoare. Emanând vapori de optimism prin toţi porii. Aşa am cunoscut-o pe Mihaela, proaspăt absolventă de liceu şi actualmente voluntar într-un call center.
Am stat o vreme de vorbă cu ea, privind-o în acelaşi timp cu ochi curioşi. Cuvintele ei mi-au prefăcut genunchii fragili. Acest om este un burete care a avut grijă ca în tot acest timp să absoarbă doar energii pozitive. Am evitat să aduc în discuţie momentul care i-a schimbat viaţa. „Ştii…greutăţile ne întăresc”, mi-a spus ea. „Mă bucură orice mică plăcere a vieţii pentru că..nu se ştie care poate fi ultima. Iubesc cafeaua făcută la ibric de mami, ciripitul păsărilor, natura, călătoriile, muzica…aaa!! şi ciocolata!!” Am întrebat-o ce o motivează în această viaţă. Mi-a răspuns scurt: familia.. „pentru ei exist, pentru ei fac tot ce-mi stă în putere!” A zâmbit larg pe tot parcursul discuţiei noastre. „Să nu uiţi nicio clipă să fii fericită! Să îţi doreşti şi să cauţi fericirea în toate colţurile, oricât de întunecate ar părea ele.”, mă îndeamnă ea. Îmi mulţumeşte şi pleacă. Rămân tăcută şi îmi fixez privirea intr-un punct inexistent. O reperez apoi la ieşire, unde zâmbitoare, le mulţumeste organizatorilor. Apoi se agaţă de roţile scaunului, pe care le împinge cu mânuţele-i fragile – şi pleacă. Am urmarit-o până s-a pierdut în lumina soarelui de iulie. Exact ca un înger..cu păr bălai.
Mihaela şi colegele ei nu au fost modele preţ de câteva minute doar acolo, pe podium. Ele sunt în fiecare zi modele demne de urmat pentru noi toţi. Cel 12 tinere superbe mi-au oferit o lecţie pe care nu o voi uita prea curând. Nici eu, nici restul umililor făptaşi şi actori în scenariul propriei dezumanizări, prezenţi la eveniment.
Lecţiile de viaţă nu au număr de pagini în cuprins. Mereu alte volume, mereu alţi actori, mereu altă poveste. Mulţumesc, Mihaela! Astăzi, datorită ţie, sunt un om mai bogat!
Autor: Roxana-Maria Din, masterand FJSC, Jurnalism Tematic
