Procurorii anticorupţie au reţinut, astăzi, mai multe cadre didactice din învăţământul superior de la Oradea. Este vorba despre rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, despre fosta decană a Facultăţii de Ştiinţe socio-umane, Floare Chipea, despre psihologul Camelia Dindelegan şi soţul acesteia. Toţi sunt cercetaţi într-un dosar de corupţie, iar infracţiunile ar fi fost comise în perioada 2015-2016. Cei patru vor fi prezentaţi astăzi instanţei cu propunerea de arestare preventivă, transmite corespondentul nostru Stelian Radu Cacuci.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie)