Vernisajul expoziției are loc astăzi, 22 iunie, ora 14.00.
O expoziţie dedicată pieselor antice din metale preţioase oferă ocazia de a admira obiecte în care valoarea intrinsecă a materialului se îmbină cu măiestria execuţiei, evidenţiind adesea şi o mare bogăţie simbolică. Respectând o logică cronologică, aurul şi argintul pot prilejui, în egală măsură, o incursiune istorică, oferind o perspectivă proprie asupra succesiunii de perioade şi evenimente care au marcat devenirea comunităților de pe teritoriul de astăzi al României.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la expoziția itinerantă cu unele dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul său, printre care amintim o parte din tezaurul de obiecte ecclziastice de la Sucidava (com. Izvoarele, jud. Constanța) din sec. V-VI p.Chr., și podoabe de aur din două morminte din necopola romană a Tomisului (sec. II p.Chr.). Piesele, itinerate din anul 2013 la diverse muzee de profil din țară, revin pentru o perioadă de trei luni în sălile MINAC, după care își vor continua traseul și în alte orașe, alături de exponatele celor 31 de muzee și complexe muzeale implicate în acest proiect expozițional de amploare.
În cadrul aceluiași eveniment, circumscrise temei „Aurul, argintul și diversitatea universului material”, au fost alese patru categorii de artefacte care pot ilustra în mod semnificativ particularitățile regionale și varietatea patrimoniului arheologic al Dobrogei. Prin intermediul podoabelor din materiale exotice – scoică (Dentalium și Spondylus) și marmură – datate în mileniul al V-lea a.Chr. (cultura Hamagia), al statuetelor din teracotă de tip Tanagra din perioada elenistică, al monedelor și al vaselor de sticlă din perioada romană, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța prezintă artefacte valoroase și sugestive din patrimoniul propriu și oferă o contextualizare mai amplă tezaurelor din metale prețioase augmentându-le astfel semnificațiile.
Expoziţia „Aurul şi Argintul Antic al României” este deschisă publicului începând de astăzi, la sediul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, putând fi vizitată zilnic, de luni până duminică, între orele 9.00 şi 20.00.