În oraşul Bordeaux a avut loc, la 1 iunie, deschiderea unui loc unic dedicat culturii consumului de vin – un muzeu tematic intitulat „Oraşul Vinului” (La Cité du Vin). Un parc într-adevăr imens. Pe cele 10 etaje ale sale există zone de degustare, restaurante, magazine, săli de lectură, săli de expoziție, subsoluri pentru depozitarea băuturilor și chiar un cinematograf. Ideea şi realizarea „Oraşului Vinului” ne-a impresionat foarte tare, de aceea am decis să vă prezentăm câteva fotografii ale acestui mega-proiect.
Pentru crearea acestui parc pentru adulţi au fost necesari şapte ani. Aşa cum a fost proiectat de designeri, imaginea exterioră a pavilionului seamănă cu un pahar din care se varsă vin.
Centrul se întinde pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi şi aici sunt organizate sesiuni de degustare, acţiuni tematice, expoziţii – toate cu scopul cunoaşterii istoriei şi a culturii acestei băuturi nobile.
La unul din etaje există chiar şi o lustră formată – atenţie! – din mii de sticle de vin. Tot acest etaj oferă o panoramă de 360 de grade a orașului.
Pe lângă expoziţiile permanente, aici urmează să fie organizate şi câte trei expoziţii temporare pe an, care, în opinia conducerii centrului, ar trebui să stârnească interesul celor care au mai vizitat acest loc.
Pe vizitatori îi aşteaptă zeci de spaţii tematice. Tot aici există o sală de lectură pentru 250 de persoane, zone de degustare, o mini-grădină, o instalaţie E-vine pe care sunt agăţate planşe cu imagini şi informaţii despre diferite sortimente de vin şi multe altele.
Conform informaţiilor Agenţiei Bloomberg, valoarea „Oraşului Vinului” se ridică la 81 de milioane de dolari. Conducerea acestuia intenţionează ca, în viitor, „Oraşul Vinului” să devină cel mai mare centru de vin din lume.
sursa foto: www.adme.ru
Svetlana Sîrbu