Academicianul Nicolae Victor Zamfir, directorul general al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din Măgurele a primit în această seară Legiunea de Onoare în Grad de Ofiţer din partea statului francez. În urmă cu 60 de ani, aceeaşi distincţie îi era conferită fondatorului Institutului, Horia Hulubei. Acum, în plină desfăşurare a proiectului de construcţie la Măgurele a celui mai mare şi mai puternic laser din lume, cu implicaţii directe în ştiinţă şi medicină, Nicolae Victor Zamfir spune în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi că distincţia este o recunoaştere a eforturilor făcute în România pentru a pune în aplicare un proiect de-o asemenea amploare:
Nicolae Victor Zamfir: Distincţia înseamnă o continuare a tradiţiilor în domeniul academic a colaborării româno-franceze chiar în domeniul fizicii. Fondatorul institutului de la Măgurele a avut distincţia Legiunii de Onoare, sigur, în urmă cu 60 de ani. Pentru mine această Legiune de Onoare înseamnă extrem de mult. Prietenii, colaboratorii noştri din Franţa recunosc eforturile care se fac în România pentru a implementa un proiect de o asemenea vizibilitate şi o asemenea noutate în domeniul ştiinţei. Sunt şi onorat, suntem cu toţii onoraţi ca suntem apreciaţi în ceea ce facem nu numai de români, dar şi de alte naţiuni.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 iunie