Statutul aleşilor locali va fi analizat de Curtea Constituţională în 6 iulie

Curtea Constituţională va analiza în data de 6 iulie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la modificările aduse de Parlament statutului aleşilor locali. În sesizare, şeful statului susţine că prin noile prevederi legate de încetarea mandatului de ales local, aceasta va putea interveni doar în cazul condamnării definitive pentru infracţiunile de dare şi luare de mită, nu şi în cazul altor fapte de corupţie prevăzute în Codul penal şi în alte legi speciale – ceea ce este de natură să afecteze un element constitutiv al statului de drept, precum şi angajamentele internaţionale asumate de România.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iunie