Biroul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (organ de conducere al APCE) a adoptat declaraţia privind valorile comune cu ale Federaţiei Ruse şi necesitatea de a veni în întâmpinarea acesteia – a scris preşedintele delegaţiei permamente a Radei Supreme a Ucrainei la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), Vladimir Ariev, pe pagina sa de Facebook. „După dezbaterile din Adunare, unde majoritatea covârşitoare a delegaţilor s-a pronunţat împotriva vreunui contact cu Federaţia Rusă înainte ca aceasta să îndeplinească cerinţele, organismul coordonator al APCE a emis o declaraţie privind valorile comune cu ale Rusiei, precum şi nevoia de a veni în întâmpinarea acesteia” – a arătat Ariev. După cum a declarat el între altele, în declaraţia Biroului se spune că neparticiparea Federaţia Ruse la activitatea Adunării limitează posibilităţile acesteia. „Adunarea trebuie să restabilească încrederea între parlamentarii tuturor celor 47 de state membre. Pentru aceasta, ea trebuie să găsească modalităţi de a ţine deschise canalele de comunicare cu Parlamentul Rusiei şi de a studia toate posibilităţile de dialog. Interesele noastre comune în domeniul apărării drepturilor omului, democraţiei şi supremaţiei legii atât la nivel naţional, cât şi internaţional sunt mai puternice decât problemele care ne despart” – se arată în declaraţie.
www.rosbalt.ru – 24 iunie