EVENIMENTE INTERNE
– Ministere
* Conferinţa „Protecția datelor în Epoca Globală a Insecurităţii: Perspective românești și europene” – ora 9:15, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului. Participă: ministrul justiţiei, Raluca Prună, președintele interimar al Camerei Deputaților, Florin Iordache, Victoria Stoiciu – Friedrich-Ebert Stiftung Romania
– Administraţie
* Noul primar general al Capitalei, Gabriela Firea se întâlneşte cu directorii din Primăria Municipiului Bucureşti responsabili cu acţiuni privind siguranţa cetăţeanului – ora 10:00; declaraţie de presă (la sfârşitul întâlnirii)
* Inaugurarea Parcului de agrement Tei – ora 11:00, la care participă primarul sectorului 2, Mihai Mugur Toader, şi preşedintele Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Bucureşti Ilfov, Dan Nicula
– Organizaţii
* „Construind împreună Bucureştiul de după alegeri” – dezbatere cu cetăţenii şi noii aleşi locali organizată de Centrul de Resurse pentru participare publică – ora 10:00, la Centrul de dezbateri „La Firul Ierbii”, Splaiul Unirii nr. 160
* Asociaţia Dog Rescue România organizează evenimentul „Animal Fest”, ediţia a II-a – ora 10:00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza”, zona „La Cal”. Stăpânii de animale se pot înscrie la concursurile de „Miss” şi „Mister” Pet
* Marş organizat de Asociaţia Accept pe Şos. Kiseleff, în intervalul orar 15:00 – 19:45. Din program:
• ora 15:30 – adunarea participanţilor la intrarea pe şos. Kiseleff dinspre Piaţa Arcului de Triumf către Piaţa Victoriei
• ora 16:30 – alocuţiuni la locul de adunare
• ora 17:00 – marş pe traseul: locul de adunare sus menţionat – Şos. Kiseleff până la alveolele de pe Şos. Kiseleff
* Marş organizat de Asociaţia Noua Dreaptă. Din program:
• în intervalul orar 12:00 – 15:00 – marş pe traseul: Piaţa Victoriei – parcare TNT – Calea Victoriei – Piaţa Naţiunilor Unite, stânga Splaiul Independenţei – capătul tramvaielor 32 – Aleea Dealul Mitropoliei;
• între orele 15:00-15:30 – au loc discursuri în Piaţa Unirii la piciorul pantei de la Aleea Dealul Mitropoliei
– Social
* Gilău, jud. Cluj: Conferinţa de presă a programului „Castel în Transilvania” – ora 17:00
– Cultură
* Cea de-a V-a ediţie a Stagiunii de Vară „Teatru, stradă şi copil”, desfăşurată de Teatrul Itinerant Ţăndărică, sub egida proiectului „Ţăndărică pentru toţi” – în Parcul Herăstrău (25 iun. – 14 iul.)
* În cadrul evenimentului „Stagiunea muzicală estivală” ( 24 – 26 iun.) – ediţia a XI-a au loc următoarele evenimente:
• ora 18:00 – concert cu Trupa Bazzar şi Orchestra La Musica – în Parcul Alexandru Ioan Cuza (25 – 26 iun.)
• ora 20:00 – concertele susţinute de formaţia academică de cameră Brass Quintet Bucureşti & mezzosoprana Claudia Măru Hanghiuc, dar şi de Grupul vocal Acapella – în Parcul Colţea (25 – 26 iun.)
* Explosive Jazz, un dublu eveniment prezentat de RoManouche Band – ora 18:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, Piața Romană nr. 6. Concertul va fi precedat de un workshop – o introducere în stilurile de jazz, etno-jazz și manouche. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Braşov: În cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră şi Arte „vibrate!festival” (19 – 26 iun.), Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură şi Asociaţia Culturală „Paul Constantinescu”, în parteneriat cu Primăria Braşov organizează un concert cu prilejul aniversării a 30 de ani de carieră a sopranei Leontina Văduva – ora 18:00, la Biserica Neagră. Concertul va fi susţinut de soprana Leontina Văduva, organistul Paul Cristian şi Ansamblul de Cameră „vibrate!festival”. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical
* Sibiu: Festivitatea de premiere pentru întreaga activitate a actriţei Tamara Buciuceanu-Matei, urmată de proiecţia filmului „Cuibul de viespi” – ora 21:45, în Piaţa Mare, în cadrul TIFF – Festivalul Internaţional de Film Transilvania (22 – 26 iun.)
– Sport
* Piteşti: Se desfăşoară Campionatele Balcanice de atletism – la Complexul Sportiv Nicolae Dobrin (25 – 26 iun.)
Echipele de fotbal din Liga I pregătesc viitorul sezon:
* Slovenia: Meci amical Dinamo Bucureşti – Osijek – ora 19:00
– S-a întâmplat într-o zi de 25 iunie
* Se împlinesc 575 de ani (1441) de la prima menţiune a Adunării Ţării în Moldova. În Ţara Românească va fi menţionată pentru prima oară în 1522
* Acum 117 ani (1899) a fost deschis Muzeul de Istorie din Sighişoara. Fondatorul, un colecţionar pasionat, medicul Josef Bacon, l-a denumit „Alt Schässburg” (Sighişoara Veche). Este singurul muzeu din țară organizat pe verticală și nu pe orizontală, accesul făcându-se prin urcarea dintr-o sală în alta. Funcţionează în Turnul cu Ceas, turn care constituie un adevărat simbol al oraşului
* Acum 93 de ani (1923) a fost fondat Fotbal Club Rapid Bucureşti, de un grup de muncitori de la Atelierele Griviţa, sub numele de „Asociaţia culturală şi sportivă CFR”
* Cu 91 de ani în urmă (1925) Academia Română a înfiinţat, în calitate de legatară universală, Fundaţia familiei “Menachem H. Elias”, având drept scop constituirea, sprijinirea şi ajutorarea unor instituţii de cultură. În 1956 Fundaţia a construit spitalul din Bucureşti care-i poartă numele
* În urmă cu 61 de ani (1955) a fost înfiinţată (prin H.C.M. nr. 1193/ 25.06.1955) Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Naţională a României, ca principală bibliotecă publică a ţării, instituţie creată pe baze biblioteconomice moderne, având atribuţiile specifice unei biblioteci naţionale, conform standardelor UNESCO
* Cu 32 de ani în urmă (1984) a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a „Casei Poporului” (Palatul Parlamentului de astăzi) şi a Bulevardului „Victoria Socialismului” (astăzi, Bulevardul Unirii) din cadrul noului Centru civic al Capitalei. Pentru aceasta, în perioada 1980-1983, într-o arie reprezentativă pentru arhitectura tradiţională bucureşteană, câteva mii de case au fost dărâmate şi lăcaşuri de cult au fost demolate sau deplasate. Lucrările la „Casa Poporului” au continuat până în anul 1997, când a devenit sediul Parlamentului României
* Cu 18 ani în urmă (1998) s-a instituit, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11 din 25 iunie 1998, Ordinul „Steaua României”, cu şase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofiţer, Comandor, Ofiţer, Cavaler), cel mai înalt ordin naţional românesc, pentru a recompensa serviciile excepţionale, civile şi militare aduse statului şi poporului român
Aniversări – Comemorări
– 1894: S-a născut (la Sibiu) Hermann Oberth, fizician, matematician şi inventator german din România; considerat unul dintre fondatorii astronauticii moderne; în 1938 s-a stabilit la Viena şi, ulterior, în Germania; membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (m. 1980, la Feucht, Germania)
– 1901: A murit Alexandru Candiano-Popescu, avocat, ziarist şi general al armatei române; conducătorul mişcării antidinastice din 20 august 1870, când a fost proclamată aşa-numita „republică” de la Ploieşti (mişcarea „republicană”, la care a participat şi scriitorul I. L. Caragiale, a fost reprimată de armată în cursul aceleiaşi zile; în acele împrejurări, domnitorul Carol şi-a manifestat pentru prima oară intenţia de a abdica, dar, în cele din urmă, a revenit asupra hotărârii); Al. Candiano-Popescu s-a remarcat şi în luptele de la Griviţa din august 1877; a devenit, zece ani mai târziu, în 1880, aghiotant al regelui Carol I (n. 1841) – 115 ani
– 1925: S-a născut pictorul Paul Gherasim
– 1928: S-a născut istoricul Şerban Papacostea; lucrări privind istoria Evului Mediu în România; membru corespondent al Academiei Românei din 1990. NOTĂ: Site-ul http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/erban-papacostea-istoric-l-am-v-zut-hitler-10-metri-distan menţionează ca dată a naşterii 25 mai 1928
– 1937: S-a născut actorul şi poetul Dorel Vişan. NOTĂ: Unele surse (www.cinemarx.ro/persoane/Dorel-Visan-63284.html, www.humanitas.ro/dorel-visan, www.biografii.famouswhy.ro/dorel_visan/) dau ca dată a naşterii 23 iunie 1937
– 1938: S-a născut poetul, traducătorul şi diplomatul Stelian Oancea
– 1950: S-a născut Doru Stănculescu, interpret și instrumentist de muzică folk
– 1954: S-a născut George Şerban, scriitor, ziarist, om politic; a iniţiat Proclamaţia de la Timişoara (11 martie 1990); membru fondator al Alianţei Civice, vicepreşedinte şi preşedinte al Societăţii Timişoara (1990-1994), deputat PNŢCD (m. 1998)
EVENIMENTE EXTERNE
– Islanda: Alegeri prezidenţiale
– Beijing: Vizita preşedintelui Vladimir Putin, în China
– Paris: Preşedintele francez, François Hollande, se întâlneşte cu secretarul general al ONU, Ban Ki-moon
– Kuwait City: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, în Kuweit
– Madrid: Gala Premiilor IIFA (International Indian Film Academy), supranumite „Oscarurile Bollywood-ului”
– Londra: Orchestra Naţională a Siriei, ai cărei membri trăiesc şi activează în diverse colţuri ale lumii, se va reuni în capitala britanică, pentru a susţine un concert în favoarea păcii în Orientul Mijlociu, în cadrul festivalului „14-18”, care comemorează încheierea Primului Război Mondial – la Southbank Centre
– Franţa: Au loc primele meciuri din optimile de finală, din cadrul Campionatului European de fotbal – Euro 2016:
• ora 16:00 – Elveţia – Polonia – pe Stadion Geoffroy-Guichard – Saint-Etienne
• ora 19:00 – Ţara Galilor – Irlanda de Nord – pe Stadion Parc des Princes – Paris
• ora 22:00 – Croaţia – Portugalia – pe Stadion Bollaert-Delelis – Lens
Aniversări – Comemorări
– Ziua Naţională a Republicii Croaţia (ziua declarării independenţei faţă de R.S.F.Iugoslavia/1991 – 25 de ani)
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Slovenia (ziua declarării independenţei faţă de R.S.F.Iugoslavia/1991 – 25 de ani)
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Mozambic; aniversarea proclamării independenţei – 1975
– 1767: A murit Georg Philipp Telemann, compozitor, dirijor şi organist german (n. 1681)
– 1822: A murit E.T.A. (Ernst Theodor Amadeus) Hoffmann, scriitor şi compozitor romantic german (n. 1776)
– 1852: S-a născut Antoni Gaudí (y Cornet), arhitect şi sculptor spaniol; reprezentant al „modern-style-ului”, celebru pentru găsirea unor soluţii constructive extrem de îndrăzneţe; principalele sale creaţii se găsesc la Barcelona (m. 1926)
– 1864: S-a născut Walther H. Nernst, chimist şi fizician german; unul dintre fondatorii chimiei fizice moderne; a enunţat principiul al treilea al termodinamicii (1906); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1920 (m. 1941)
– 1903: S-a născut scriitorul englez George Orwell (m. 1950)
– 1907: S-a născut Johannes Hans Daniel Jensen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1963 (m. 1973)
– 1908: S-a născut Willard Van Orman Quine, filosof şi logician american, considerat una dintre cele mai proeminente figuri din filosofia anglo-americană din ultima jumătate a secolului al XX-lea (m. 2000)
– 1911: S-a născut biochimistul american William Howard Stein; împreună cu Stanford Moore şi Christian B. Anfinsen, a obţinut Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1972, pentru studiile despre compoziţia şi funcţionarea enzimei pancreatice (m. 1980) – 105 ani
– 1924: S-a născut regizorul american de film Sidney Lumet, unul dintre cei mai prolifici regizori ai erei moderne, conform „Encyclopedia of Hollywood” (m. 2011)
– 1926: S-a născut scriitoarea austriacă Ingeborg Bachmann; opera scriitoarei (lirică, teatru radiofonic şi proză) este marcată de dorinţa de evadare dintr–o existenţă adversă şi năzuinţa către o existenţă plenară („Timpul amânat”, „Bunul Dumnezeu din Manhattan”, „Malina”) (m. 1973) – 90 de ani
– 1940: S-a născut A. J. Quinnell, scriitor britanic (pe numele adevărat Philip Nicholson); este cunoscut mai ales pentru romanul “Man on Fire” (m. 2005)
– 1963: S-a născut George Michael, cântăreţ britanic de origine greacă (numele real: Giorgios Kyriacos Panayiotou)
– 1963: S-a născut, în Spania, scriitorul canadian Yann Martel, cunoscut mai ales pentru romanul pentru care a fost recompensat cu un Premiu Man Booker pentru ficţiune în anul 2002 – “Life of Pi” – ecranizat în anul 2012 de Ang Lee şi câştigător a patru statuete – pentru regie, imagine, coloană sonoră originală şi efecte speciale – la cea de-a 85-a ediţie a premiilor Academiei Americane de Film, cel mai mare număr de Oscaruri obţinut de un film la ceremonia din anul 2013
– 1983: A murit compozitorul argentinian Alberto Ginastera (n. 1916)
– 1984: A murit Michel Foucault, istoric şi filosof francez; a cercetat modul în care ştiinţa şi raţiunea au fost folosite în diverse domenii ca instrumente ale puterii (n. 1926). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 26 iunie 1984
– 1995: A murit fizicianul irlandez Ernest T. S. Walton; împreună cu englezul John D. Cockcroft, a realizat prima reacţie nucleară cu particule accelerate în laborator, pentru care au fost distinşi amândoi cu Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1951 (n. 1903)
– 1997: A murit oceanologul francez Jacques-Yves Cousteau; a condus numeroase expediţii oceanografice la bordul navei „Calypso” (din 1952), realizând şi numeroase filmări subacvatice („Lumea tăcerii”, „Aventurile navei Calypso”); în 1943, împreună cu Émile Gagnan, a inventat scafandrul autonom; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1990 (n. 1910)
– 2009: A murit actriţa de film americană Farrah Fawcett, un fost sex-simbol al anilor disco (n. 1947)
– 2009: A murit cântăreţul american Michael Jackson, supranumit „regele muzicii pop” (n. 1958)
– 2010: A murit artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane (n. 1919)
– 2014: A murit scriitoarea spaniolă Ana María Matute (n. 1925)
* * * * *