Prin ieşirea Marii Britanii din UE se diminuează forţa şi greutatea Uniunii Europene, iar din punctul de vedere al interesului Ungariei ar fi fost mai bine dacă britanicii votau pentru rămânerea ţării lor în UE, a declarat vineri László Kövér, într-un interviu acordat Agenţiei de Presă MTI. Preşedintele legislativului ungar s-a referit, pe lângă Brexit, şi la evenimentele din domeniul politicii interne, precum şi la rezultatele obţinute de echipa naţională a Ungariei la Campionatul European de Fotbal, din Franţa. László Kövér a amintit că în cele mai multe chestiuni abordate în cadrul disputelor privind viitorul Uniunii Europene, Regatul Unit şi Ungaria, respectiv ţările din Grupul de la Vişegrad (Ungaria, Slovacia, Cehia şi Polonia) au fost exponenţii unor poziţii identice. Aceste dispute vor continuna şi în viitor, însă se va diminua forţa politică a acelora care sunt împotriva unei Uniunii Europene ca un fel de state unite ale Europei, a mai spus preşedintele Parlamentului ungar.
În opinia lui László Kövér, marea majoritate a britanicilor au votat pentru Brexit, deoarece s-au săturat de politica promovată de autorităţile de la Bruxelles pe care a interpretat-o drept un dictat, ca o implicare exagerată şi impredictibilă în viaţa de zi cu zi. În ochii alegătorilor britanici incapacitatea şi incompetenţa de care a dat dovadă UE în procesul de gestionare a migraţiei a ştirbit presitigiul Uniunii Europene, a opinat László Kövér. La întrebarea, dacă se va pune şi problema ieşirii Ungariei din UE, odată cu părăsirea de către Marea Britanie a UE, preşedintele Parlamentului Ungariei a răspuns cu un NU ferm. „În acest moment cred că Ungariei i-ar fi mult mai greu să performeze în afara Uniunii Europene, ar fi mult mai greu de continuat edificarea Ungariei civice”, a adăugat László Kövér, care a mai menţionat că, dacă UE nu îşi va schimba direcţia politică, dacă va deveni un fel de club elitist, în care birocraţia de la Bruxelles şi elita politică a câtorva state membre mai vechi vor spune tuturor „care este direcţia de urmat”, atunci se va putea crea situaţia în care Ungaria va avea mai mult de pierdut dacă rămâne în UE decât dacă ar ieşi. „Dar, dacă UE îşi va schimba direcţia, atunci nu cred că această chestiune va putea fi ridicată în viitorul apropiat”, a precizat preşedintele legislativului ungar. László Kövér s-a referit şi la declaraţia lui Tibor Navracsics, în care comisarul european a subliniat că Comisia Europeană nu acţionează prin şantaj faţă de Ungaria, că nu există cote obligatorii privind primirea imigranţilor, că pot fi redistribuiţi doar refugiaţii care solicită azil în mod legal şi de acea campania lansată de Guvernul ungar înaintea referendumului privind sistemul de cote obligatorii este înţeleasă mai greu la Bruxelles. Preşedintele Parlamentului Ungariei a spus că regretă profund că „Tibor Navracsics a fost infectat atât de repede de aerul de la Bruxelles”. László Kövér a mai spus că acceptă şi respectă faptul că membrii Comisiei Europene nu reprezintă ţările, naţiunile care i-au delegat în această comisie, ci sunt exponenţii unor viziuni paneuropene, dar consideră că „este nesănătos” dacă cineva într-un timp atât de scurt se desprinde de realităţile de acasă.
Potrivit preşedintelui legislativului ungar, se poate juca cu cuvintele, că nu există cote obligatorii, doar distribuirea imigranţilor, însoţită cu sancţiuni, care este lipsită chiar şi de minimul voluntarităţii, însă „esenţa este esenţă, şi anume că acesta este o politică agresivă aplicată de Bruxelles, împotriva căreia şi domnul Navracsics ar trebui să ridice tonul”. Referitor la expirarea mandatului preşedintelui Ungariei, János Áder, în luna mai, anul viitor, László Kövér a spus că ar vota cu plăcere, în calitatea sa de deputat în Parlamentul ungar, pentru un nou mandat de şef de stat pentru János Áder. Preşedintele Parlamentului ungar a adăugat că János Áder şi-a asumat doar un singur mandat de preşedinte, dar „pentru mine această asumare nu exclude posibilitatea pentru a se angaja pentru al doilea mandat”. László Kövér mai precizat că nu are cunoştinţă să fi fost demarate negocierile în această privinţă.
Referitor la activitatea desfăşurată până în prezent de János Áder, László Kövér a spus că actualul preşedinte merită recunoştinţa tuturor alegătorilor ungari, deoarece atât pe plan intern, cât şi pe plan extern a reprezentat corect şi cu demnitate interesele naţiunii. László Kövér a amintit şi faptul că, deocamdată nu se ştie când se va muta guvernul din sediul Parlamentul ungar în noul sediu. Potrivit unei hotărâri adoptate deja, termenul a expirat pe 15 martie. Până acum cea mai lungă perioadă de provizorat a fost – în opinia sa – staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul Ungariei, dar „în mod regretabil în această privinţă guvernele care s-au succedat în Ungaria au doborât acest record prin faptul că puterea executivă staţionează şi în prezent temporar şi fără justificare în clădirea legislativului, ducând mai departe moştenirea comunistă, lăsată aici de tovarăşi, în 1990”. Despre Campionatul European de Fotbal, László Kövér a spus că performanţele obţinute de echipa naţională a Ungariei nu pot fi măsurate în goluri marcate sau în puncte, ci în schimbarea viziunii şi a mentalităţii. Se poate observa, atât pe stadioane, cât şi în stradă cât de mare nevoie are de succese această naţiune, indierent de apartenenţa politică. „Îmi pare rău că unii nu suportă aceste succese, deoarece şi în sport nu văd altceva, decât politică”, a conchis preşedintele legislativului unar, László Kövér.
MTI – 25 iunie