EVENIMENTE INTERNE
– Apărare, Interne
* Ministerul Apărării Naţionale, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti şi Primăria Capitalei, organizează ceremonia publică de înălțare a Drapelului Național al României, în cadrul căreia, drapelul va fi adus în piaţă, va fi binecuvântat de un preot militar şi va fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului naţional al României – ora 9:30, În Piața Tricolorului, situată în fața Palatului Cercului Militar Naţional
* Agenţia Naţională Antidrog (ANA) organizează, la nivel naţional, o serie de activităţi specifice, de informare, conştientizare şi educare a populaţiei cu privire la problematica drogurilor în România, pentru marcarea Zilei Internaţionale Împotriva Consumului şi Traficului Ilicit de Droguri (26 iun.)
* Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, organizează prima ediţie a Crosului veteranilor de război „VeteRUN – Cupa Steaua” – ora 11:00. Traseul crosului va fi următorul: Piaţa Presei Libere, Şoseaua Kiseleff, Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Piaţa Charles de Gaulle, Bd. Mareşal Constantin Prezan, Arcul de Triumf, Şoseaua Kiseleff, Piața Presei Libere. De asemenea, va fi organizat și un display de tehnică militară în zona de start
– Partide
* Constanţa: Conferinţă de presă organizată de PNL Diaspora – ora 11:00, la Hotel Richmond, bd. Mamaia nr. 430C
– Social
* Prima ediţie a Purple Cross – un cros de educare şi sensibilizare cu privire la violenţa domestică din România – ora 9:45, din faţa scenei din parcul Titan
– Medicină, Sănătate
* Poiana Braşov: Conferinţă de presă organizată cu prilejul celei de a VIII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer cu tema ‘Noutăţi în tratarea cancerului’ – ora 11:00, la Ana Hotels – Sport
– Cultură
* În cadrul evenimentului „Stagiunea muzicală estivală” ( 24 – 26 iun.) – ediţia a XI-a are loc o petrecere dedicată copiilor de trupa de teatru Dino Piccolino – ora 10:30, la foişorul din Parcul Alexandru Ioan Cuza
* Lansarea cărţii „În ocniţe” de Nicolaie Sava şi vernisajul expoziţiei cu ilustraţiile originale realizate pentru fiecare catren – ora 16:00, la Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, sala de conferinţe şi foaierul ‘Victor Ion Popa’
*Milano: „Povestea, tradiția și măiestria Iei”, sub acest slogan românii și milanezii se adună pentru a sărbători Ia, cămașa tradițională românească, eveniment organizat de Asociația culturală-socială ARCA din Milano sub patronajul Consulatului General al României la Milano și în colaborare cu Centrul Cultural Italo-Român – ora 16:00, la ferma „Le Trenno Towers”, Quinto CENNI n. 11
* Praga: Trupa românească de muzică electronică Golan va concerta de la ora 17:00, pe insula Kampa, ca headliner pe scena Radio 1, în cadrul festivalului internațional de muzică United Islands 2016, care se desfăşoară în perioada 23 – 26 iunie
– S-a întâmplat într-o zi de 26 iunie
* Acum 417 ani (1599) a fost semnat un nou tratat între Țara Românească și Transilvania, în urma căruia Mihai Viteazul a acceptat suzeranitatea lui Andrei Bathory, iar acesta a recunoscut domnia ereditară în familia lui Mihai Viteazul
* Cu 168 de ani în urmă (1848) guvernul revoluţionar de la Bucureşti decreta eliberarea robilor ţigani aparţinând boierilor (începând cu data de 10/22 iulie) (26.VI/8.VII)
* În urmă cu 197 de ani (1819) a fost patentată bicicleta. Primul brevet a fost acordat în Statele Unite lui William K. Clarkson Jr., dar velocipedul exista deja în Europa. Din păcate, un incendiu a distrus în 1836 arhiva Oficiului american de brevete şi deoarece nu a fost niciodată restaurată, există foarte puţine informaţii în legătură cu invenţia lui Clarkson
* Acum 71 de ani (1945) a fost semnată, la San Francisco, Carta Naţiunilor Unite, care a intrat în vigoare la data de 24.X.1945. Carta a fost semnată la încheierea Conferiţei organizate în vederea creării Organizaţiei Naţiunilor Unite (25.IV-26.VI.1945)
* Cu 68 de ani în urmă (1948) începea să funcţioneze (până la 30.IX.1949) podul aerian umanitar instituit după cel de-Al Doilea Război Mondial pentru oraşul Berlin, pe care sovieticii îl supuseseră unei blocade (au fost efectuate 277.500 de zboruri şi s-au transportat 2,1 milioane tone de ajutoare)
* În urmă cu 62 de ani (1954), la ora locală 5:30, a început să genereze curent electric prima centrală nucleară sovietică, la Obninsk, Kaluga Oblast. Aceasta a produs 5 MW, asigurând electricitate pentru 2.000 de case
* Acum 42 de ani (1974) a avut loc prima utilizare comercială a codurilor de bare într-un supermarket american din Ohio, produsul scanat fiind un pachet de gumă de mestecat. UPC (Universal Product Code) este unul dintre cele mai utilizate coduri de bare de pe planetă şi serveşte la identificarea unui anumit produs şi a producătorului său. A fost creat de organizaţia GS1 care şi în prezent se ocupă de standardizarea în domeniul codurilor de bare, pentru a uşura procesul de înregistrare la casa a bunurilor vândute în supermarketuri
Aniversări – Comemorări
– Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor); Lăsatul secului pentru Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (Calendarul Creştin-Ortodox 2016)
– „Ziua Drapelului Naţional”, marcată din anul 1998, la iniţiativa Senatului României; drapelul naţional (albastru, galben, roşu – de la lance) a fost decretat ca simbol naţional de către Guvernul revoluţionar provizoriu din Ţara Românească la 14/26.VI.1848
– 1900: A murit Nicolae Kretzulescu, medic (unul dintre ctitorii învăţământului medical în ţara noastră; autor al primului tratat românesc de anatomie) şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri şi prim-ministru (1862-1863, 1865-1866); a fost unul dintre fondatorii Societăţii Academice Române şi preşedinte al acesteia (1872-1873), precum şi preşedinte al Academiei Române (1895-1898) (n. 1812)
– 1903: S-a născut zoologul Vasile Gh. Radu; de numele său se leagă promovarea cercetărilor faunistice şi de ecologie terestră; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1982)
– 1921: S-a născut Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa), compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film (m. 2013) – 95 de ani
– 1927: A murit Vasile Pârvan, istoric şi arheolog; specialist în preistorie şi istoria civilizaţiei greco-romane; rol deosebit în crearea noii şcoli româneşti de arheologie; membru titular al Academiei Române din 1913, vicepreşedinte al acestui for (1920-1923) (n. 1882)
– 1936: A murit Constantin Stere, jurist, scriitor, profesor, gazetar şi om politic ţărănist; ideolog al poporanismului; militant activ pentru Unirea Basarabiei cu România; membru post-mortem al Academiei Române (n. 1865, la Cerepcău/jud. Soroca, azi în R. Moldova) – 80 de ani
– 1941: A murit medicul legist şi profesorul Nicolae Minovici; a înfiinţat, în 1906, prima Societate de Salvare din Balcani; a creat, în 1919, Institutul de Medicină Legală din Cluj, în 1934 primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din România, al doilea din Europa după cel din Moscova; a înfiinţat „Muzeul de Artă Naţională Dr. Nicolae Minovici”, primul muzeu bucureştean de artă populară (a funcţionat din 1906 ca instituţie particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei) (n. 1868) – 75 de ani
– 1982: A murit inginerul electromecanic Gheorghe Cartianu-Popescu; a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti şi a staţiei de emisie de la Bod (1933-1934); a construit şi experimentat primele instalaţii de emisie din România (de concepţie proprie) cu modulaţie de frecvenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1907)
– 1992: A murit arhitectul Grigore Ionescu; important istoric de arhitectură, lui datorându-i-se structurarea învăţământului de istoria arhitecturii româneşti şi constituirea catedrei de specialitate; membru titular al Academiei Române din 1992 (n. 1904)
– 1994: A murit Idel Ianchelevici, sculptor şi desenator franco-belgian de origine română (stabilit, în 1931, în Belgia şi apoi în Franţa, în 1950); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1909, la Leova, azi în R. Moldova)
– 1997: A murit (în Germania) mezzo-soprana Zenaida Pally (n. 1919, la Soroca, astăzi în R. Moldova)
– 2000: A murit Corneliu Mănescu, om politic comunist; ministru de externe al României în perioada 1961-1972; preşedinte al Adunării Generale a ONU (1967-1968); în martie 1989 a fost unul dintre semnatarii documentului anti-Ceauşescu cunoscut sub numele de „Scrisoarea celor şase” (n. 1916)
EVENIMENTE EXTERNE
– Ierusalim: Vizita secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon
– Spania: Alegeri legislative, la şase luni de la ultimul scrutin, din 20 decembrie 2015
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională de Colaborare în Favoarea Păcii şi a Democraţiei”, marchează ziua semnării Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, 26 iunie 1945 (la San Francisco); se aniversează anual din 1995
– „Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri”; hotărâtă de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 42/112 din 1987
– „Ziua Internaţională a Naţiunilor Unite în Sprijinul Victimelor Torturii”; proclamată de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 52/149 din 1997 (Convenţia împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, semnată în 1984, a intrat în vigoare la 26.VI.1987)
– Sărbătoarea Naţională a Republicii Madagascar; aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1541: A fost ucis conchistadorul spaniol Francisco Pizarro; participant la expediţia din Columbia; împreună cu Vasco Nunez de Balboa, a descoperit Oceanul Pacific (1513); i-a înfrânt pe incaşi (1532-1533) şi l-a suprimat pe împăratul Atahualpa, instituind dominaţia spaniolă în Peru şi într-o parte a Boliviei; a întemeiat oraşul Lima (1535) (n. 1471 sau 1475) – 475 de ani
– 1730: S-a născut astronomul francez Charles Messier; a descoperit nu mai puţin de 20 de comete, 13 dintre ele purtându-i numele (m. 1817)
– 1810: A murit inventatorul francez Joseph Montgolfier; împreună cu fratele său Étienne (1745-1799), a lansat, la 4.VI.1783, primul balon cu aer cald; cei doi fraţi au fost primii care s-au ridicat în atmosferă într-un balon cu diametrul de 35 de metri, confecţionat din hârtie, care s-a înălţat până la aproximativ 1.000 de metri şi a zburat doi kilometri (n. 1740)
– 1824: S-a născut Sir William Thomson (mai târziu lord Kelvin), fizician şi matematician englez de origine irlandeză; contribuţii în termodinamică şi în electromagnetism; a propus scara termometrică absolută Kelvin; a elaborat teoria circuitelor electrice rezonante, punând bazele telegrafiei (m. 1907)
– 1836: A murit Claude Joseph Rouget de Lisle, ofiţer, compozitor şi scriitor francez; a compus (1792) „Cântec de război pentru armata Rinului”, devenit, sub numele de „La Marseillaise”, imnul naţional al Franţei (n. 1760) – 180 de ani
– 1841: S-a născut arhitectul francez Paul Wallot, care îşi datorează faima proiectării giganticei clădiri a Reichstag-ului din Berlin (m. 1912) – 175 de ani
– 1869: S-a născut scriitorul danez Martin Andersen-Nexø, supranumit Gorki al Nordului (m. 1954)
– 1875: A murit Arthur Carl Victor Schott, filolog, folclorist, botanist şi geolog american de origine germană; împreună cu fratele său Albert (1809-1847), a cules din Banat texte de folclor românesc şi a publicat, în 1845, o culegere de basme, poveşti şi snoave româneşti, intitulată „Poveşti valahe” (n. 1814). NOTĂ: Unele surse (https://tshaonline.org/handbook/online/articles/fsc13) menţionează ca dată a morţii 26 iulie 1875
– 1892: S-a născut scriitoarea americană Pearl S. Buck; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1938 (m. 1973)
– 1894, 26.VI / 8.VII: S-a născut fizicianul rus Piotr Kapiţa; contribuţii privind fizica temperaturilor joase, plasmele fierbinţi, fulgerul globular; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1978, împreună cu americanii Arno Penzias şi Robert Wilson (m. 1984). NOTĂ: Site-ul http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/physics/laureates/1978/kapitsa-bio.html menţionează ca dată a naşterii 9 iulie 1894
– 1916: S-a născut baritonul italian Giuseppe Taddei (m. 2010) – 100 de ani
– 1933: S-a născut muzicianul şi dirijorul italian Claudio Abbado (m. 2014)
– 1937: S-a născut Robert Coleman Richardson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1996, împreună cu David Lee și Douglas Osheroff pentru descoperirea superfluidității izotopului heliu-3 (m. 2013)
– 1942: A murit episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mănăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii primului război mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (n. 1862)
– 1943: A murit medicul austriac Karl Landsteiner; stabilit în SUA, a descoperit, în 1900, grupele sangvine, punând bazele ştiinţifice ale tratamentului prin transfuzii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1930 (n. 1868). NOTĂ: La 14 iunie, ziua sa de naştere, se marchează „Ziua Mondială a Donatorului de Sânge”; în România, această zi se marchează din 2004
– 1956: S-a născut Chris Isaak, solist vocal american, instrumentist, compozitor (inclusiv muzică de film), actor şi gazdă a unor show-uri tv. – 60 de ani
– 1957: A murit Alfred Döblin, scriitor german; considerat a fi unul din principalii reprezentanți ai expresionismului în literatură; lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul “Berlin Alexanderplatz” (n. 1878). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 28 iunie 1957
– 1987: A murit compozitorul olandez Henk Badings (n. 1907)
– 1990: A murit informaticianul american Joseph Carl Robnett Licklider (cunoscut, mai simplu, ca J. C. R. sau „Lick”), una dintre cele mai de seamă personalităţi din istoria IT; se numără printre cei care au contribuit la naşterea internetului; pe baza ideilor lui, la 29 octombrie 1969, a fost realizată o legătură (prin reţeaua ARPANET – Advanced Research Projects Agency Network) între un calculator de la Universitatea din Los Angeles şi unul aflat la Institutul de Cercetări din Stanford. În următoarele luni s-a definitivat prima reţea de calculatoare, prin adăugarea universităţilor din Santa Barbara şi Utah (n. 1915) – 25 de ani. NOTĂ: Începând din 1999, în amintirea acelui eveniment (trimiterea primului mesaj de pe un calculaor pe altul), este celebrată anual, la 29 octombrie, „Ziua Internaţională a Internetului”
– 2012: A murit scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (n. 1941)
– 2013: A murit Dumitru Matcovschi, poet, prozator, academician și dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei; este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia (n. 1939)