Comisarul European pentru Politică Regională, Corina Creţu, s-a întâlnit, la Bruxelles, cu ministrul educaţiei naţionale, Adrian Curaj. Cei doi au discutat despre domeniul cercetării din România, în special despre proiectul Laserului de la Măgurele şi despre modul în care acesta poate contribui la dezvoltarea economiei locale şi regionale. Corina Creţu l-a felicitat pe ministrul Adrian Curaj pentru iniţiativa ‘Laser Valley – Land of Lights’, apreciind pozitiv această strategie de dezvoltare urbană durabilă ce se dezvoltă în jurul proiectului laserului de la Măgurele, ne-a relatat corespondentul nostru Cerasela Rădulescu.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 27 iunie