Uniunea Europeană a decis să acorde Kievului asistenţă macrofinanciară, negocierile în acest sens având loc la mini-summitul Ucraina-UE, desfăşurat luni la Bruxelles, în prezenţa președintelui Petro Poroșenko – anunţă Administraţia Prezidenţială de la Kiev. Totodată, într-un comunicat al Preşedinţiei ucrainene, se arată că Petro Poroşenko și-a exprimat speranța că acest sprijin din partea UE va fi furnizat în viitorul apropiat. „După ce FMI va decide alocarea următoarei tranșe pentru statul ucrainean, UE se va alătura acestui demers si va acorda Ucrainei o asistență macrofinanciară” – a explicat Poroșenko. Rezumând lucrările mini-summitului UE-Ucraina, președintele ucrainean a precizat ca liderii europeni apreciază pozitiv eforturilor autorităților ucrainene în ceea ce priveşte reforma constituțională din Ucraina, introducerea legislației anticorupție şi alegerea unui procuror general. La reuniunea de la Bruxelles, președintele Petro Poroșenko, președintele Consiliului European, Donald Tusk, şeful Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, au mai discutat despre introducerea unui regim fără vize pentru cetățenii ucraineni în țările membre ale spaţiului Schengen – potrivit preşedinţiei de la Kiev. „Am discutat o serie de chestiuni importante şi, în plus, ne-am coordonat acțiunile în ceea ce priveşte regimul fără vize. Aș dori foarte mult să mulțumesc atât membrilor comisiilor pentru afaceri externe din Parlamentul European, cât şi raportorilor și altor persoane, care au lucrat extrem de profesionist în privinţa acestor aspecte. Noi așteptăm ca procedurile oficiale din comisii să fie finalizate înainte de vacanța de vară din parlament” – a declarat șeful statului ucrainean în încheierea mini-summitului Ucraina-UE. Potrivit lui Poroșenko, în acest moment nu există obstacole în calea continuării activităţilor în vederea introducerii unui regim fără vize între UE şi Ucraina. „Nu văd complicații. Există dificultăți obiective care au apărut în legătură cu Brexit, dar ele pot duce doar la o întârziere de câteva zile sau săptămâni” – a precizat Poroşenko, adăugând că Ucraina și-a îndeplinit toate obligațiile prevăzute în Planul de acțiune pentru ridicarea vizelor.
www.podrobnosti.ua – 28 iunie