Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit la Paris cu omologul său francez, Jean-Marc Ayrault. După cum a declarat anterior purtătorul de cuvânt al MAE rus, Maria Zaharova, în programul convorbirilor s-au aflat o serie întreagă de probleme, atât internaţionale, cât şi legate de relaţiile bilaterale dintre Rusia şi Franţa. Este vorba, în special, de lupta împotriva terorismului, soluţionarea crizelor din Ucraina şi Siria, situaţia din Orientul Mijlociu, relaţiile dintre Rusia şi UE, precum şi rezultatele referendumului din Marea Britanie privind ieşirea acesteia din Uniunea Europeană. Referitor la relaţiile bilaterale, după cum a declarat diplomatul rus, în ciuda faptului că Parisul s-a alăturat măsurilor unilaterale antiruse, între Rusia şi Franţa se menţine un potenţial important pentru dezvoltarea cooperării în sferele economică şi culturală.
www.tass.ru – 29 iunie