Vladimir Putin a luat decizia normalizării relaţiilor cu Turcia

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat în timpul convorbirii telefonice cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, că va cere Guvernului să pregătească documentele pentru restabilirea cooperării dintre cele două ţări în sfera comercial-economică şi în alte domenii. „Liderul rus a anunţat că va cere Guvernului să reia convorbirile cu departamentele din Turcia pentru restabilirea cooperării bilaterale reciproc avantajoase în sfera comercial-economică şi în alte domenii. De asemenea, se are în vedere eliminarea măsurilor restrictive referitoare la călătoria turiştilor ruşi în Turcia” – se afirmă în comunicatul serviciului de presă al Kremlinului.

www.interfax.ru – 29 iunie