Zeci de militanţi, ucişi în timp ce încercau să părăsească oraşul irakian Fallujah

Surse din cadrul securităţii irakiene susţin că zeci de militanţi ai Statului Islamic au fost ucişi în timp ce încercau să părăsească oraşul Fallujah, care s-a aflat sub controlul SI timp de peste doi ani şi a fost recent recapturat de forţele guvernamentale, în urma unei ofensive de proporţii. Atât avioane ale forţelor irakiene, cât şi ale coaliţiei conduse de SUA, au lansat numeroase raiduri aeriene în direcţia jihadiştilor care încercau să se deplaseze către zona deşertului, cu ajutorul vehiculelor.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 29 iunie