Bilanţul atentatului comis marţi seara, pe aeroportul Ataturk din Istanbul, a urcat la 42 de morţi, printre care 13 străini – a anunţat agenţia de presă Anadolu. 238 de oameni au fost răniţi în cel mai grav atentat înregistrat până acum în metropola turcă. La această oră, aerogara este funcţională, dar Ministerul de Externe de la Bucureşti informează cetăţenii români că pot să apărea întârzieri sau anulări ale unor curse şi cozi foarte mari la controale. Autorităţile turce apreciază că atentatul ar fi fost comis de gruparea extermistă Statul Islamic, ipoteză susţinută şi de serviciile secrete americane. Şeful CIA, John Brennan, a declarat, de altfel, că se aşteaptă ca jihadiştii să pregătească atacuri în interiorul Statelor Unite sau contra obiectivelor americane în străinătate. Washingtonul a anunţat măsuri sporite de securitate pentru vacanţa de 4 iulie, când aproximativ 43 de milioane de americani vor călători cu ocazia sărbătorii naţionale.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -30 iunie