In perioada 4-17 iulie 2016, o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare, audiţii și tehnici orchestrale, dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani.
În cadrul sesiunii de pregătire, muzicienii selectaţi vor avea ocazie să participe la cursuri de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală, social media skills și personal branding. De asemenea vor avea șansa să lucreze cu dr. Peter Stark, directorul de repetiţii al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), care va susţine un workshop de tehnici orchestrale.
Foști și actuali membri ai EUYO vor veni sa le împărtășească mai tinerilor lor colegi din experiența proprie, iar muzicieni români recunoscuți internațional – precum Răzvan Suma și Mihaela Anica – vor oferi sesiuni de mentorat.
Maestrul Marin Cazacu va prezenta activitatea Orchestrei Române de Tineret și le va oferi posibilitatea unui dialog cu membrii acesteia în cadrul unei repetiții generale la Ateneul Român.
Oana Dobre Dimofte va susține atelierul de social media skills și personal branding . Consultantul de imagine Gabi Urda le va vorbi cursanților despre folosirea potențialului estetic ca instrument eficient de comunicare. Cristi Daniel Lățea , licențiat în psihologie, management social și comunicare și relații publice, va prezenta factorii psihologici implicați în performanță.
De asemenea, Institutul Cultural Român le va oferi cursanților posibilitatea de a primi consiliere juridică și de a participa la o sesiune foto cu Mihail Cratofil (ICR).
Cazarea, masa de prânz şi pregătirea muzicienilor sunt asigurate de Institutul Cultural Român. Cursurile sunt gratuite, nu este percepută o taxă de participare.
Pentru a putea participa la program, candidaţii trebuie să aibă studii muzicale (finalizate sau în curs), vârsta între 18 şi 25 ani şi să cunoască limba engleză .
Data limită pentru înscriere: 30 iunie 2016.