Peste 700 de poliţişti vor acţiona până pe 31 august pentru siguranţa cetăţenilor din zona staţiunilor de la Marea Neagră. Aproape 400 dintre ei sunt din Constanţa, restul au fost detaşaţi din ţară – anunţă Poliţia Română. Tot în perioada estivală, sub sloganul „Siguranţa ta, prioritatea noastră!”, turiştii din Mamaia vor putea semnala faptele antisociale şi vor primi recomandări direct pe plajă, din zona Cazino, la punctul de informare al poliţiei.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 iulie)