Unul dintre presupuşii autori ai atentatului de la Istanbul, cecenul Ahmed Ceataev, a avut statut de refugiat politic, acordat de autorităţile austriece, iar în Bulgaria a beneficiat de toate drepturile, prevăzute în Convenţia privind statutul refugiaţilor. Bărbatul care este indicat drept unul dintre autorii atentatului sângeros de pe aeroportul Ataturk din Istanbul a fost arestat în anul 2011, după o tentativă de trecere ilegală a frontierei bulgaro-turce. Cazul său a fost analizat de două instanțe din oraşele bulgăreşti Haskovo și Plovdiv și, la presiunea organizațiilor pentru drepturile omului, Ceataev a fost eliberat. Cecenul a fost acuzat pentru infracţiuni comise în perioada 1999-2007, pe teritoriile Republicii Cecene, Federației Ruse și Austriei, fiind învinuit de participare la grupuri armate și recrutare de persoane pentru comiterea unei infracțiuni de natură teroristă, precum și finanțarea terorismului. În 2011, el este arestat de autorităţile bulgare. Procesul său a fost monitorizat în mod activ de către rudele sale și organizațiile pentru drepturile omului, a explicat avocatul bulgar Veselin Gheorghiev, care l-a reprezentat pe cecen: „Ahmed Ceataev avea statut de refugiat politic şi beneficia de toate drepturile în această calitate. Pe parcursul procesului, au intervenit organizații pentru drepturile omului. În a doua instanță, curtea nu a avut nici un cuvânt, deoarece procurorul a retras cererea, iar instanța nu s-a pronunţat”, a precizat avocatul bulgar. În acelaşi an, Judecătoria din Haskovo a decis ca Ceataev să fie predat autorităților ruse, care au cerut extrădarea sa. 20 de zile mai târziu, în a doua instanță, Curtea de Apel din Plovdiv l-a eliberat, în conformitate cu statutul său de refugiat politic, acordat în 2003 de autoritățile din Austria. Convenția de la Geneva, care garantează o protecție completă a tuturor persoanelor care au primit statut pe teritoriul țărilor UE, a fost ratificată şi de Bulgaria. În baza acestei convenţii, Curtea de Apel din Plovdiv l-a eliberat pe Ceataev, care în cele din urmă s-a alăturat Statului Islamic. Premierul Bulgariei, Boiko Boriosv, a comentat laconic cazul şi a declarat că serviciile bulgare au făcut tot ceea ce era necesar, reţinându-l pe Ceataev în 2011, iar restul sunt „convenții și acorduri internaționale”: „Nu doresc să comentez deciziile judecătorești, deoarece acestea sunt conduse de convenții și acorduri internaționale. Însă guvernul și serviciile şi-au făcut treaba, l-au reținut”, a explicat premierul bulgar.
(www.dariknews.bg – 2 iulie)