Călătorii de plăcere sau de lucru, în ṭară sau străinătate; oameni, locuri, întâmplări… Iată temele serialului nostru din această vară. Citiṭi-l şi veṭi descoperi frumoase locuri de vacanṭă sau zone în care aṭi fost cândva, despre care vorbesc interviurile adunate în 23 de ani în Arhiva de istorie orală.
Inginerul de aviaṭie Ion Coman în Europa
Pe dealul Muscelului de lângă Câmpina exista în anii ’30 o şcoală de planoare destul de cunoscută în ṭară. Copiii din Breaza care plecau cu vitele pe dealuri se urcau pe înălṭimile din apropiere şi urmăreau cu fascinaṭie zborurile planoarelor. Ion Coman spune că atunci a fost un moment important al vieṭii lui. Nu a devenit pilot, ci inginer de aviaṭie, meserie la fel de pasionantă şi plină de responsabilităṭi. Drumul parcurs a fost cel firesc pentru anii ‘50: Politehnica Bucureşti – Facultatea de Mecanică, Academia Tehnică Militară. A lucrat ca inginer de aviaṭie, ca responsabil cu înzestrarea aviaṭiei în Marele Stat Major, iar apoi la Întreprinderea Tehno Import-Export, la Direcṭia aviaṭie. Acolo lucra în anii ’70, cei mai „aventuroşi” din cariera sa, când a călatorit cu avioane de fabricaṭie românească în câteva ṭări din Europa.
„În 1973, în luna iunie, s-a organizat la Paris, la Le Bourget – unde din doi în doi ani se ţine aşa-zisul Salon Aeronautic, Salonul de la Le Bourget – şi a fost prima participare românească, cu stand propriu. Până atunci mergeau cu poze, cu fotografii, cu pliante, dar atunci am mers cu avioane. Îmi amintesc cum am primit pe aerodrom, acolo, avioanele care veneau din România, că au venit în zbor. Şi-am dus atunci, la început, un avion agricol făcut după proiectul lui Radu Manicatide, deci avion agricol, IAR 822, agricol […] avion monoloc, cel mult biloc poate să fie, important e să aibă rezervor cât mai mare… şi cu instalaţia de împrăştiere a substanţelor. Aici s-a făcut ăsta al lui Manicatide: îi zicea IRMA atunci, care e acuma Întreprinderea de Avioane sau cum e acuma Romaero.
Am mai avut un avion, IŞ îi spunea, IŞ 24 al inginerului Şilimon… IŞ, adică de la Iosif Şilimon. În vremea aceea erau recunoscuţi doi proiectanţi buni în România, pe două direcţii. Era Radu Manicatide cu avioanele lui, inclusiv IAR, care au fost şi IAR-urile sanitare şi aşa mai departe şi în partea cealaltă Iosif Şilimon, la Braşov, care a încercat şi el şi a făcut câteva tipuri de avioane, dar el s-a axat după aceea mai mult pe planoare. Şi au fost mult timp recunoscute şi s-au exportat în toată lumea planoare, cu diferite denumiri, că era IŞ 28, 29 şi aşa mai departe.
Datorită şi atribuţiilor pe care le aveam în cadrul Serviciului Import-Export, am semnat în Germania primul export de planor. Şi de ce în Germania, cum s-a ajuns… Eram la Paris când s-a terminat Salonul care a durat vreo 10 zile. În perioada aia Ceauşescu a făcut o vizită cancelarului Germaniei [Willy Brandt]. Şi a fost invitat Ceauşescu acolo şi, la Hamburg, era o mare expoziţie românească din diverse domenii şi s-a luat hotărârea să fie şi aviaţia acolo. Eu, fiind la Paris cu aparatele, am primit acolo înştiinţare să nu aduc avioanele acasă, ci să mă duc cu ele la Hamburg. Adică unele să le împachetez – cum erau planoarele -, avioanele să le ducem pe calea zborului, le-am dus undeva până la Bremen şi de acolo cu maşina, fel de fel de peripeţii pe care le-am avut.. […] Am stat câteva zile ca să le… să zic aşa, să le împachetez acolo, să le expediez, să găsesc firma de expediere, dar eu n-aveam paşaport de Germania. Şi pentru prima oară, îmi amintesc, când am coborât din avion, am venit aşa, spre seară, a venit un tovarăş, securist cred că era, mi-a luat paşaportul şi zice: „Ne întâlnim a doua zi la avionul…„, el venea cu viza luată ca să ajung [la timp], că era tovarăşul acolo şi trebuia… […] Repede, paşaportul, pac-pac… Am zis şi eu săru’ mâna acasă şi a doua zi iar am plecat.
Şi am stat şi acolo vreo 10 zile, au fost treburi frumoase. Şi aşa s-a făcut ca… în discuţiile cu nemţii, le-a plăcut planorul făcut de Iosif Şilimon, era IŞ 29 D şi ne-am apucat cu o firmă zisă „Atlas„, de pe lângă Bremen să [pregătim exportul]… nici nu ştiam, nu se exportase aşa ceva! Nu ştiam ce preţ să găsesc… Dar a fost un început de export de planoare. Şi să ştiţi că pe urmă au ajuns planoarele astea cumpărate şi de americani şi în multe locuri. […]
Tot din acea perioadă, nu uit nici astăzi, o deplasare foarte importantă cu acel domn Iosif Şilimon care făcuse planoare, el era inginerul, proiectantul. Şi executantul era inginer şef la Braşov, la IAR, acolo se făceau planoarele, un domn numit Mircea Finescu care era pilot de încercare a planoarelor. Era zburător cu multe medalii, cu diamante. Am făcut o deplasare cu planorul în Europa. Adică, cu planorul, cum? Planoarele astea se transportă într-un fel de tub, deci aripile sunt frânte, se pun pe lângă fuselaj; lungimea este cât a planorului, chiar de 10 m de multe ori, dar adus numai fuselajul, ca să fie exact pe dimensiunile… ca să poată fi tractat de o maşină, […] o platformă, pe două roţi. […] L-am transportat pe şosea şi unde ajungem la un aerodrom, la un aeroclub unde am planificat să zburăm cu el, îl scoatem de acolo, îi montăm aripile şi va fi tractat de un avion sau de mosor de obicei, acuma, mai modern, tractat de un avion. Până îl ridică, ca să-şi capete el singur [înălṭimea], să aibă şi viteză, să aibă portanţă şi pe urmă începe să meargă singur. […]
Pe unde aţi mers?
Am mers noi cam la întâmplare atunci, dar… am mers în Ungaria întâi, l-am prezentat la Budapesta undeva. Pe urmă am mers în Austria la vreo două centre din astea de aviaţie – cunoştinţe multe avea acolo acest Finescu care participase la concursuri internaţionale şi mai avea colegi în aceste ţări -, în Germania, diverse locuri din Germania, în Olanda, pe urmă Franţa, am ajuns la Marea Mediterană şi de-acolo pe drumul zis „Drumul lui Napoleon„ care este pe partea Alpilor francezi, e un drum al lui Napoleon. Noi, cu remorca noastră, cu planorul pe maşină, fiindcă erau multe… că acolo-s condiţii [bune] de zbor, vă daţi seama, la poalele munţilor, pe pantele alea! Şi l-am prezentat în diverse locuri şi-am fost o lună de zile plecaţi în diverse locuri, aşa.
Traseul, dumneavoastră l-aṭi stabilit?
Da, noi singuri ni l-am ales. Adică, eu am fost cel care am făcut atunci un raport la Ministerul Comerţului ca să ne pună la dispoziţie banii, inginerul Şilimon era cu partea de construcţie, era proiectantul şi executantul, celălalt era cu zborul şi eu eram cu bănuţii, luasem banii şi trebuia să plătesc hotelul şi ce ne trebuia pe drum. Maşina o conduceam toṭi, că toţi aveam carnete… […] Extraordinar a fost! Când îmi amintesc şi astăzi, să mergi o lună de zile… dar mă credeţi că eram nerăbdător să ajung acasă?!”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2012]
