Ministrul britanic de finanţe, George Osborne, se întâlneşte marţi cu conducerile principalelor bănci din Marea Britanie, pentru a discuta modul în care Londra ar trebui să procedeze după decizia de a părăsi Uniunea Europeană. „În ultimele zece zile am avut numeroase conversaţii cu diverşi lideri din mediul de afaceri şi lideri ai instituţiilor financiare. Mâine mă voi întâlni cu conducerile unora dintre principalele bănci şi vom discuta despre modul în care trebuie să procedăm în continuare”, a spus George Osborne în parlamentul de la Londra. Ministrul britanic de finanţe a precizat că finanţele publice ale Marii Britanii vor fi afectate de o scădere ciclică, dar Banca Angliei deţine instrumentele necesare de a contracara efectele unui astfel de ciclu economic şi de a stimula piaţa împrumuturilor, scrie „Daily Mail”.
(http://www.dailymail.co.uk/ – 4 iulie)