Gărâna Jazz Festival, cel mai important festival de jazz open-air din Europa Centrală și de Est, împlinește vara aceasta 20 de ani. Timp de cinci zile, între 7 și 11 iulie 2016, cei mai mari și mai premiați artiști ai lumii vor cânta pe cele trei scene ale festivalului: Hanul La Răscruce, cel care a găzduit prima ediție, Poiana Lupului și Biserica Catolică din Văliug. În prima zi a festivalului, olandezul Yuri Honing va împărți scena cu suedezul Magnus Öström și portughezul Carlos Bica.
Pe parcursul festivalului publicul va avea parte de concerte cu Wojtek Mazolewski Quintet, Kari Ikonen Trio, Louis Sclavis Trio, Food, KTU, Kurt Rosenwinkel, Arild Andersen, Helge Lien, Nils Petter Molvaer, și mulți alții. Regalul de jazz va culmina cu ultima zi de festival cu prezența legendarului Jack DeJohnette, unul dintre cei mai influenți muzicieni al lumii. Pe lângă prezențele internaționale, programul Gărâna Jazz Festival va fi completat de 9 proiecte românești inedite.
Pe scena din Poiana Lupului vor urca quartet-ul Liviu Butoi & French Connection și pianistul Mircea Tiberian, invitat, iar Hanul La Răscurce, locul cu istorie în care s-a desfășurat prima ediție, va găzdui concertele Sebastian Spanache Trio, Emil Bîzgă Quartet, JazzyBit, Nicu Patoi & Platonic Band, Sorin Zlat Trio si Bega Blues Band. Pe a treia scenă, Biserică Catolică din satul Văliug, inaugurată în 2014, vor cânta Raul Kusak și Trompetre.
Serile de jazz vor fi completate cu lansări de carte, lansări de albume discografice, proiecții de filme, un spectacol de teatru și expoziții de fotografie, iar în zilele de 8, 9 și 10 iulie va avea loc târgul național de viniluri adresat colecționarilor de muzică. Biletele costă 90 de lei pentru o zi, 320 pentru 4 zile și 400 de lei pentru întreg festivalul și pot fi cumpărate de la fața locului și online. Festivalul International de Jazz Garana este organizat de Fundația Culturală Jazz Banat, membră a European Jazz Network.
RADIO TIMIŞOARA – 6 iulie