Anchetatorii ucraineni şi analiştii din cadrul Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina (NABU) vor fi instruiţi de colegii lor din România – anunţă postul de televiziune Inter. Potrivit sursei menţionate, cursurile de formare profesională specială au fost pregătite de experţi români din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar prima etapă prevede iniţierea în noile tehnologii aflate în dotarea departamentelor anticorupţie. Anterior, NABU a primit asistenţă tehnică din Statele Unite ale Americii, Guvernul american donând Kievului echipament informatic, echipamente de birou și mobilier pentru angajați.
www.podrobnosti.ua – 8 iulie