La Cluj, în strada Republicii nr. 42, pe o suprafaṭă de 14 hectare se află una dintre cele mai frumoase şi interesante grădini botanice din Europa. Terenul are o configuraṭie variată pentru ca plantele aduse de pe diferite continente, aproximativ 10.000 de categorii specifice, să se poată dezvolta cât mai bine. Flora românească din toate regiunile, Grădina lui Pliniu – în stil roman -, plante alimentare, plante medicinale, o grădină japoneză aranjată în stilul tradiţional gyo-no-niwa cu elemente de peisaj specifice, toate acestea şi multe altele pot fi văzute în Grădina Botanică. Pasiunea pentru plante l-a îmboldit pe botanistul Alexandru Borza să o construiască, începând din 1920. Iar plăcerea de a vizita alte locuri i-a sugerat ce forme să folosească pentru a o face mai atrăgătoare. Datorită vizitei sale la New York, de pildă, putem admira acum o frumoasă grădină japoneză la Cluj. În 1971 profesorul Borza povestea la microfonul postului Radio Cluj, despre această minunată realizare.
„Am devenit creatorul celei mai însemnate grădini botanice din ţară şi am dat exemplu celorlalte centre universitare de la noi şi din ţările vecine cum se creează, cum se alcătuieşte o grădină botanică modernă. Dar şi elemente străine am introdus, de pildă grădina japoneză. După ce, făcând o călătorie prin Statele Unite, am văzut la Brooklyn o grădină japoneză făcută de horticultori adevăraţi, japonezi, eu, cu muncitorii mei, originari cei mai mulţi din comuna Borzeşti, de unde venise tatăl meu, de lângă Petrid, Petreştii de astăzi… […]
[Grădina Botanică] are un teritoriu mare, variat, cum rar se mai găseşte în Europa la grădinile botanice. Şi am avut de lucru şi de furcă cu oameni şi cu instituţii şi cu conducători de instituţii, în contact cu Universitatea, pentru ca să putem realiza ceea ce este acuma cunoscut în ţara întreagă şi cam în lumea întreagă, pot spune, Grădina Botanică din Cluj.
Cum aţi reuşit în condiţiile de-atunci să faceţi totuşi un lucru atât de important?
Am avut marele noroc că am găsit un grădinar fără de care nu poţi face grădină şi care a executat planurile trasate de mine, secţiile, după aceea aranjamentele tehnice ale florei ţării, ale vegetaţiei din toate părţile caracteristice ţării şi, ajutat de Filip care a venit de la Bucureşti, învăţător şi el, pripăşit la Grădina Botanică din Bucureşti în calitate de grădinar, a venit ca să puie umărul şi el şi cunoştinţele să şi le valorizeze realizând această grădină. Atuncea am putut să creăm secţia românească a florei române pe regiuni, atunci am putut organiza secţia sistematică a genurilor, a familiilor şi ordinelor de plante din ţară care se văd acum, ordonate în jurul unui turn alb pe care l-am făcut, un turn de apă, neavând conducta orăşenească presiunea suficientă [pentru alimentarea grădinii]. Şi-atunci am ridicat un turn de zeci de metri de înalt, cu un bazin imens şi cu o perspectivă fabuloasă, faimoasă, asupra Clujului şi asupra teritoriului grădinii. Un turn care şi acum este centrul de atracţie al tuturor vizitatorilor grădinii şi pe care îi admir şi astăzi, la vârsta mea de 85 de ani, îi admir cum se urcă ca veveriţele pe turn şi cum admiră de acolo şi salută frumuseţea naturii care s-a condensat aici, în teritoriul acesta pe care l-am mai mărit prin cumpărarea unor grădini învecinate care nu fuseseră până atunci încă achiziţionate. […]
Ce-aţi învăţat de fapt de la plante? Din modul lor de a exista, din organizarea asta a unei vieţi pe care noi n-o pricepem, pentru că nu suntem specialişti…
Da… nu pricepem nici noi botaniştii esenţa lucrurilor, esenţa existenţei plantelor şi cum se dezvoltă ele şi cum se multiplică; sunt tot o enigmă şi pentru noi ca şi pentru ceilalţi oameni, căci, pe lângă toate descoperirile recente, senzaţionale, care s-au făcut, sunt atâtea secrete privind organizarea interioară a plantei, înmulţirea şi traiul plantelor, încât putem spune că mai are încă mult de creat ştiinţa în domeniul plantelor. M-a atras ceea ce pe tot omul îl atrage: frumuseţea şi bunătatea şi folosul pe care îl aduc plantele, pe lângă minunăţia prezenţei lor. Când mă plimb în după amiezi în Grădina Botanică, la familia Liliaceae-lor, rămân încremenit şi-acuma de frumuseţea tulipelor, lalelelor, iriselor şi aşa mai departe, pe care le văd aicea, în apropierea turnului şi a bazinelor de apă. Asta m-a atras pe mine, necunoscutul acela profund şi de neînţeles şi care aşteaptă descoperitori şi descoperiri senzaţionale.”
[înregistrare de Ioan Pop; donaṭie Viorica Lascu, fiica profesorului Borza]
