Pensiunile din sud-vestul României, din zona Clisura Dunării, sunt rezervate aproape în totalitate, zeci de mii de turişti alegând această destinaţie pentru concediul de vară. Locuitorii zonei spun că doritorii au la dispoziţie numeroase alternative pentru petrecerea zilelor, în timp ce vizitatorii se declară încântaţi de alegerea făcută.
Reporter: Mihai Bădescu – Prestatorii de servicii turistice din Clisura Dunării spun că zona este vizitată în special în weekend chiar şi de 10 mii de turişti zilnic, unii doar în tranzit, alţii veniţi pentru relaxare.
-: Un mini weekend, foarte frumos.
-: Weekend de vis, ne plimbăm cu şalupa, pescuim, mâncăm foarte bine şi ne simiţim foarte bine.
-: Am venit din Timişoara pe Clisura Dunării. Am auzit vorbindu-se despre Clisură şi am venit să văd oameni minunaţi, un peisaj de vis, pensiuni foarte frumoase.
Reporter: În aceste condiţii, în pensiunile locului este greu să mai găseşti cazare.
Nicolae Roman, proprietar pensiune: Principala atracţie este croazierea în Cazanele Dunării, unde se poate vedea chipul lui Decebal, Cazanele Mici, Cazanele Mari, Mănăstirea Mraconia. În perioada aceasta, vin foarte mulţi. Fără rezervări nu prea se mai găsesc locuri până în luna septembrie, este 90% gradul de ocupare, în special din Moldova, din Bucureşti cei mai mulţi.
Reporter: Odată intraţi în sezonul estival, în Clisura Dunării vor mai creşte şi tarifele, cam cu 10-20%.
Realizator: Mai multe detalii despre această destinaţie de vacanţă aflaţi în „Obiectiv, România!” care începe, după Radiojurnalul de la ora 16:00, la Radio România Actualităţi.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie