Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi modificarea articolului 63 din Legea educaţiei naţionale, prin care copiii personalului didactic şi didactic auxiliar, aflat în activitate, sunt scutiţi de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine şi internate. Potrivit actului normativ, de aceste măsuri vor beneficia şi copiii personalului didactic şi didactic auxiliar pensionat din sistemul de învăţământ, dar şi cei orfani de unul sau ambii părinţi care au activat în domeniu. Iniţiatorii proiectului susţin, în expunerea de motive, că aceste măsuri pot preîntâmpina abandonul şcolar din învăţământul superior, care este destul de ridicat.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 iulie)