Guvernul a lansat săptămâna aceasta proiectul România competitivă. Se poate înțelege că acesta este parte a unui proiect de țară. Care au fost reacțiile? A urmat un val de critici, din diverse zone ale societății. Foarte puțini sunt cei care dau șanse proiectului și sunt mult mai mulți care îl ironizează sau îl critică înainte de a începe. Este foarte probabil ca România să nu aibă în următorii ani un proiect de țară.
Cine sunt cei deranjați? În primul rând, politicienii. Tradițional, partidele politice și politicienii români sunt obișnuiți să își asume meritele și realizările, atunci când există. În numele acestei idei, în ultimii 25 de ani, au fost foarte rare cazurile în care proiectele au traversat guvernările, în care stânga și dreapta politică au convenit asupra unor teme și asupra unor măsuri minimale care să fie urmate indiferent de cine se află la guvernare.
Adevărul este că prea puțini dintre cei aflați în politică sau administrație își doresc să existe un proiect de țară și un set de măsuri care să derive din acesta. Iată doar câteva exemple concrete.
Realizarea cadastrului și înființarea unei baze de date la nivel național ar arăta cu claritate proprietățile pe care le au politicienii de la nivel central sau local. Acesta este motivul pentru care, de 25 de ani, nu s-a făcut cadastrarea teritoriului național. Și sunt șanse extrem de mici ca în următorii ani să se schimbe ceva în acest domeniu.
Cum s-ar putea face un proiect de ţară, dacă traseul autostrăzilor este mutat în funcţie de zonele în care politicienii sau prietenii acestora au terenuri în proprietate. Din acest motiv, masterplanul pe transporturi este pierdut în Parlament şi în loc de autostrăzi avem o puzderie de studii de fezabilitate.
Cum putem avea un proiect de ţară dacă guvernul propune privatizarea prin piaţa de capital, iar în Parlament se pregăteşte o iniţiativă care îşi propune să blocheze privatizarea în România?
La rândul ei, Banca Naţională încearcă şi ea să îşi rezolve propriul interes prin intermediul proiectului de ţară. După tema fierbinte a legii dării în plată, există acum o dezbatere legată de statutul băncii centrale pe care BNR o plasează în contextul proiectului de ţară.
Academia Româna şi institutele de cercetare economică nu se pot coagula pentru a construi un proiect coerent de ţară. Şi, în plus, cercetătorii şi-ar dori să lucreze pe proiecte finanţate separat, în plus faţă de salariile încasate lunar.
Nimeni nu are niciun interes ca bazele de date ale instituţiilor publice să fie interconectate, pentru că astfel s-ar putea vedea în orice moment câte case, câte maşini şi câte impozite plătesc la buget politicienii şi angajaţii bugetari.
Degeaba discutăm despre modernizarea şi informatizarea administraţiei, dacă investiţiile se fac haotic şi cu scopul de a direcţiona banii către firme de partid.
Un alt exemplu: până nu s-au lămurit liderii politici cum se pot utiliza banii europeni, măcar şi parţial în folos propriu, absorbţia fondurilor europene nu a înregistrat progrese.
În fine, cine din puzderia de primari, viceprimari, consilieri locali sau judeţeni ar accepta o reorganizare administrativă a României? Evident, întrebarea este retorică.
În România, nu există exerciţiul real al dezbaterii. Toata lumea îşi doreşte, teoretic, dezbaterea publică, dar când ea se lansează toţi îşi bagă capul în nisip şi se fofilează.
În România interesul propriu este la putere. Până la un punct, lucrul este firesc. Dar clasa politică are în fişa postului obligaţia de avea în vedere interesul naţional şi de a acţiona în consecinţă. Însă, interesul naţional cerea construcţia de autostrăzi, realizarea cadastrului sau interconectarea bazelor de date ale instituţiilor publice. In dispreţul interesului cetăţenilor, politicienii şi administraţia nu au făcut nimic din toate acestea.
Din aceste motive, este foarte probabil ca România să nu aibă prea curând un proiect de ţară.
Constantin Rudniţchi
RADIO FRANCE INTERNATIONALE, 8 iulie 2016
