Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor organizează miercuri 13 iulie la Oradea o dezbatere publică care va avea ca temă analiza cadrului normativ referitor la reducerea poluării cu nitrați, măsurile pentru prevenirea poluării, precum și sursele de finanțare pentru investițiile care susțin aceste demersuri.
Dezbaterea face parte din campania 2016 a proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, și se va desfășura la Palatul Administrativ din Oradea, Sala de ședințe, între orele 10-17.
Evenimentul se adresează autorităților publice locale, autorităților cu responsabilităţi în domeniu, precum și specialiștilor, mediului academic și societății civile din județul Bihor. La dezbatere vor participa și vor avea intervenții reprezentanți ai autorităților centrale, experți din domeniul protecţiei mediului, membri ai comunității academice, reprezentanți ai diferitelor instituții implicate în implementarea, monitorizarea şi controlul Directivei Nitraţi.
Sunt invitați să participe reprezentanții instituțiilor mass-media locale.
Dezbaterea dorește să realizeze un dialog deschis între autorităţile locale judeţene, beneficiari şi finanţatori, în vederea creşterii accesului beneficiarilor din județul Bihor la sursele publice de finanţare a investițiilor din cadrul Directivei Nitraţi.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” a finanțat în județul Bihor două investiții care sunt finalizate în prezent – rețeaua de canalizare din comuna Sălacea, localitățile Sălacea și Otomani, în valoare de 11,7 milioane de lei, precum și platforma comunală de depozitare pentru gunoi de grajd de la Sălacea, împreună cu echipamentul necesar – încărcător frontal, tractor cu remorcă, cisternă vidanjă, mașină de împrăștiat gunoi – și europubele, în valoare de 1,9 milioane de lei, precum şi 75 de platforme individuale. De asemenea, au fost plantate perdele de protecție (85.000 de bucăți puieți de gorun, stejar, tei, frasin și salcâm) în localitățile Șoimi, Roșia, Sălacea, Bratca și Sîntandrei.
Pentru perioada 2016-2022, proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” dispune de o sumă totală de 48 de milioane de euro pentru investiții la nivelul comunităților locale pentru reducerea poluării cu nutrienți, cât și pentru măsuri de consolidare a capacității instituțiilor cu rol în monitorizarea și raportarea calității apelor.
Pentru mai multe informații despre proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, vă rugăm să accesați:
http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti