În judeţul Vaslui se desfăşoară campania „Alcoolul îţi poate schimba viaţa în rău”

Direcţia de Sănătate Publică Vaslui, în parteneriat cu Filiala Crucea Roşie, organizează, în această lună, campania de informare privind efectele consumului de alcool. Cu amănunte corespondentul RRA, Alina Darie.

Reporter: Campania numită „Alcoolul îţi poate schimba viaţa în rău” urmăreşte lansarea unui semnal de alarmă puternic în privinţa efectelor negative produse de consumul de acool aflat, conform datelor statistice, la cote ridicate în rândul populaţiei judeţului. Oamenii încă mai cred că alcoolul este sănătos pentru organism. Grav este şi faptul că vârsta consumatorilor de alcool scade. Iată, în 2015, de pildă, nouă copii sub 15 ani au ajuns la spital în comă alcoolică întrucât chiar părinţii i-au îndemnat pe micuţi să consume băutură. Medicul Daniel Ungureanu: Echipajul a ajuns la faţa locului, am găsit copilul cu o puternică halenă etanolică, prezentând dureri epigastrice şi dureri de cap. Acest copil a consumat ţuică, după ce au muncit împreună la munca câmpului.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iulie