Judecătorul Valer Dorneanu a fost ales, astăzi, cu majoritate de voturi, în funcţia de preşedinte al Curţii Constituţionale, pentru un mandat de trei ani. Votul s-a desfăşurat cu uşile închise, în noua componenţă a Curţii, după ce Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache au depus jurământul la Palatul Cotroceni. Am convenit să lucrăm ca o echipă şi să păstrăm prestigiul Curţii Constituţionale, a declarat Valer Dorneanu după alegerea sa: „Aşteptăm să cooperăm foarte bine cu instituţiile statului. Aşteptăm de la ele să nu mai transforme Curtea Constituţională în acel loc în care să trimită toate neînţelegerile şi toate conflictele care există pe plan politic. De rolul de arbitru, cum spuneţi dvs, nu ne putem depărta, dar n-am vrea să fim arbitru de ring, am vrea să fim arbitru constituţional, că unii ne-au transformat în arbitru de ring”.
Care sunt cele mai importante repere din cariera noului preşedinte al CCR ne spune Mihaela Dumitrescu: „Valer Dorneanu, 72 de ani, este judecător al Curţii Constitutionale din iunie 2013, fiind numit de Camera Deputaţilor. În iunie acest an, a fost ales preşedinte interimar al CCR, în condiţiile în care mandatul lui Augustin Zegrean la conducerea instituţiei a expirat. Înainte de a ajunge la Curte, a fost adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul armată, justiţie, poliţie, penitenciare. A mai fost deputat PSD în perioada 2000-2008, iar în primul mandat de parlamentar a fost preşedintele Camerei Deputaţilor. A deţinut şi un portofoliu ministerial, între anii 1992-1995, când a fost ministru pentru relaţia cu parlamentul. Înainte de revoluţie, Valer Dorneanu a fost procuror la procuraturile locale ale sectoarelor 5 şi 6 din municipiul Bucureşti, apoi expert pe probleme de legislaţia muncii la UGSR şi din nou procuror la Direcţia Recursuri Extraordinare Civile din Procuratura Generală”.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 iulie)