După decizia cetățenilor Marii Britanii de a părăsi UE, aceasta din urmă are de ales: „fie ca prin declarațiile de strângere a rândurilor și consolidarea unităţii să se apere de șocul britanic și de virusurile infecțioase, pierzând timp și energie, fie, cu curaj și fără ezitare, să se întoarcă la viziunile strategice ale lui Charles de Gaulle și Willy Brandt privind parteneriatul economic dintre Europa și Rusia”, a declarat fostul ministru al afacerilor externe al Serbiei, Vuk Draskovic. „Şi la Bruxelles, și la Moscova trebuie să fie îndepărtat vălul de pe față și să se recunoască propriile greșeli”, a scris Draskovic într-un articol pentru ediția de miercuri a cotidianului „Danas”, remarcând că la Washington „apar tot mai des voci ale raţiunii potrivit cărora Rusia, din punct de vedere strategic, este aliatul natural al Occidentului, și nu un dușman”. În opinia lui, Marea Britanie a fost „un obstacol permanent pentru crearea unei uniuni economice a celor două uniuni, Europeană și Eurasiatică (rusească), şi promotorul ‘diagnosticului’ că Rusia este inamicul Occidentului și că această ţară, cea mai mare și cea mai bogată în resurse din Europa și din lume, trebuie să fie izolată de Europa și împinsă în Asia”. „Frica de realizarea viziunii lui de Gaulle și Willy Brandt a regizat şi drama Ucrainei, și Marea Britanie, cu sprijin puternic din Washington, a fost un susținător cheie al introducerii și prelungirii constante a sancțiunilor impuse Rusiei. Dupa Brexit, ea nu mai are acea putere”, a apreciat Draskovic. El a remarcat că „nu se susţin acuzele” că Rusia, prin anexarea Crimeei, a încălcat dreptul internațional și că nu sunt justificate nici „jurămintele” Moscovei că nu este ea sponsorul rebeliunii armate de la Donbas. Remarcând că valorile democratice ale UE „sunt departe de Rusia de astăzi”, Draskovic a menţionatat şi că democrația şi renașterea Rusiei nu se pot realiza nici prin sancțiunile americane şi europene, nici prin izolare și extorcare economică. „Sistemul european de valori și modernizarea Rusiei se pot face numai prin pătrunderea economică și tehnologică a capitalului occidental (…)”, scrie Draskovic. El militează pentru „o nouă Yalta” și o uniune economică europeană și euroasiatică, la care, potrivit lui, în curând s-ar întoarce şi Marea Britanie. Fără Marea Britanie, Europei i-ar fi mai ușor să decidă, dar fără Marea Britanie Europa „este invalidă”.
www.beta.rs – 13 iulie