Franţa lovită de un atentat în plină sărbătoare naţională: cel puţin 80 de persoane au fost ucise joi seară când un camion a intrat în mulţimea care asista la un foc de artificii la Nisa, în sud-estul Franţei.
La opt luni după atacurile jihadiste din noiembrie de la Paris, care făcuseră 130 de morţi, Franţa este din nou în stare de şoc şi oroare, după ce a asistat la scenele îngrozitoare de pe Promenade des Anglais, cel mai frecventat loc turistic de la Marea Mediterană.
În timp ce focul de artificii se apropia de sfârşit, un camion alb a intrat în plină viteză în mulţimea formată din mii de persoane, printre care se aflau şi numeroşi străini, şi a rulat astfel circa doi kilometri, potrivit justiţiei franceze.
Cel puţin 80 de persoane, printre care se aflau şi copii, au fost ucise şi zeci de persoane au fost rănite, dintre care 18 se află „în stare de maximă urgenţă”, potrivit unui bilanţ provizoriu întocmit de autorităţi.
„Caracterul terorist” al atacului, care nu a fost revendicat, „nu poate fi negat”, a declarat într-o alocuţiune televizată preşedintele François Hollande. „Franţa a fost lovită în ziua sărbătorii sale naţionale, 14 iulie, simbolul libertăţii”, a subliniat el, denunţând o „monstruozitate”.
La încheierea cursei sale nebune, şoferul camionului a fost doborât de poliţie. În vehiculul acestuia au fost descoperite „arme grele”, potrivit preşedintelui regiunii Nisa, Christian Estrosi, care se afla la faţa locului.
În jur, „era haos absolut”, „oamenii urlau”, a descris situaţia un jurnalist de la AFP, Robert Holloway, care asista la festivităţile zilei 14 iulie din acest oraş aflat pe Coasta de Azur.
„Am văzut oameni loviţi şi resturi zburând peste tot”, a povestit jurnalistul, adăugând că el a înţeles foarte repede văzând „un camion de asemenea mărime şi cu o traiectorie în linie dreaptă” că nu putea fi vorba decât despre un „act absolut deliberat”.
Autorităţile au făcut apel la populaţie să rămână în locuinţe pentru a putea determina dacă ucigaşul „a acţionat singur sau a beneficiat de complici care au fugit”, a explicat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henri Brandet.
În vehicul, poliţia a găsit acte de identitate pe numele unui franco-tunisian în vârstă de 31 de ani cu domiciul în Nisa.
În acest oraş de pe Coasta de Azur, foarte frecventat de turişti încă din secolul al XIX-lea din cauza temperaturilor blânde şi a apelor sale azurii, imaginile de pe cărţile poştale au fost înlocuite de oroare.
Multe corpuri zăceau pe jos, adesea acoperite cu un simplu cearşaf. Persoane în lacrimi şi în stare de şoc se aflau lângă aceste cadavre pe o şosea acoperită de sânge.
Un important dispozitiv de securitate a fost delimitat în centrul Nisei, unde au fost prezente numeroase ambulanţe şi au fost desfăşuraţi membri ai forţelor de ordine şi militari.
La Paris, unde preşedintele François Hollande a revenit de urgenţă, a fost activată o celulă de criză la Ministerul de Interne.
Şeful statului a anunţat o prelungire de încă trei luni a stării de urgenţă, care ar fi trebuit să se încheie peste 15 zile, şi a făcut apel la cadrele în rezervă pentru a seconda armata şi jandarmii.
O celulă de ajutor pentru victime a fost deschisă la Ministerul Afacerilor Externe cu un număr de urgenţă pentru apropiaţi (+33.1.43.17.56.46).
Joi seară, preşedintele american Barack Obama a condamnat cu fermitate „ceea ce părea a fi un oribil atac terorist”. „Suntem solidari cu Franţa, cel mai vechi aliat al nostru”, a spus el într-un comunicat.
De asemenea, noul premier britanic, Theresa May, a fost informată de „teribilul incident” de la Nisa, potrivit Downing Street, care este gata să ajute eventualele victime britanice.
Lovită de două ori anul trecut de atentate jihadiste fără precedent (17 morţi pe 7, 8 şi, respectiv, 9 ianuarie şi 130 de morţi pe 13 noiembrie), Franţa trăia de atunci cu teama de noi atacuri în pofida unui dispozitiv de securitate amplu desfăşurat şi drastic consolidat
.Organizaţia Statul Islamic (ISIS), care pierde teren în Irak şi în Siria unde a proclamat un califat în 2014, a ameninţat cu regularitate Franţa cu represalii pentru participarea sa la coaliţia militară internaţională care bombardează aceste două ţări.
„Nimic nu ne va face să cedăm în voinţa noastră de a lupta împotriva terorismului şi ne vom consolida şi mai mult acţiunile în Siria şi în Irak”, a asigurat preşedintele Hollande.
De mai bine de un an, mai multe proiecte de atentate au fost dejucate în Franţa, dar exista teama de noi atacuri pe perioada campionatului de fotbal Euro 2016, care însă s-a încheiat pe 10 iulie fără niciun incident.
La Nisa, spectatorii nu au înţeles imediat ce se întâmpla. „Domnea o mare confuzie”, a mărturisit la Australian Broadcasting Corporation Emily Watkins, o australiancă care se afla la câteva zeci de metri de camion în momentul atacului.
„Oamenii alergau către noi şi, fără să ştim realmente ce s-a întâmplat, ne-am întors şi am început să fugim şi noi. (…) Oamenii tremurau, încercau să intre în hoteluri, restaurante, parcări, oriunde puteau evita să nu mai fie pe stradă”, a relatat australianca.
La câteva ore după atac, camionul alb era imobilizat, cu pneurile crăpate, cu portiera şoferului ciuruită de gloanţe, a constatat un corespondent AFP.
Numeroase zvonuri, în speciale unele despre luări de ostatici, circulau pe străzile oraşului, în pofida unei dezminţiri oficiale. Şi panica încă persista la Nisa…
www.afp.com – 15 iulie