Pentru cei mai mulṭi dintre arhitecṭi a construi este mai pasionant decât a reface ceea ce au construit alṭii cu vreme în urmă. Arhitectul Dan Corneliu este deosebit de aceştia. Înzestrat cu un talent deosebit la desenul în detaliu, el a avut o chemare căreia i s-a dăruit cu pasiune încă din 1950, de la absolvirea facultăṭii: aceea de a pune în plan edificii vechi şi de a le readuce la viaṭă. Uneori împrejurările au fost favorabile, alteori nu, pentru că în anii comunismului politica faṭă de monumentele istorice a fost fluctuantă. Atras de farmecul irezistibil al stilului arhitectural eclectic din Dobrogea, Dan Corneliu a avut în munca lui de acolo succese şi insuccese.
Mănăstirea Cocoş, la 33 km de Tulcea, are un farmec aparte şi astăzi. Datează de la jumătatea secolului al XIX-lea şi este împodobită cu pictură neobizantină, clopotniṭă monumentală, pridvor, cerdac şi chilii în stil românesc. Restaurarea încheiată în 1960 de arhitectul Dan Corneliu a fost unul dintre succesele sale profesionale. Însă trei ani mai târziu, patrimoniul judeṭului avea să primească o mare lovitură: Bazarul oriental din centrul Tulcei a fost demolat. Avusese 72 de coloane aşezate pe ambele laturi ale străzii centrale, care susṭineau 42 de clădiri cu prăvălii la parter şi locuinṭe la etaj. Arcadele dintre coloane, umbrarul pe care îl formau acestea prin susṭinerea clădirilor, avuseseră un pitoresc şi o funcṭionalitatea incontestabile. Acest ansamblu aproape unic în ṭară, a putut fi salvat doar în releveele lui Dan Corneliu… Iată ce povesteşte arhitectul:
„Cunoştinţele astea despre Dobrogea au venit, ca la majoritatea cetăţenilor din ţara asta, ducându-se la litoral. Deci o chestie complet banală. Însă, între timp, meseria mea aleasă pentru viaţă, cea de arhitect, m-a mânat din toate punctele de vedere, dar mai ales afectiv către monumente de arhitectură şi istorice, marea gamă de subiecte fiind de ordin religios. Iată că pe lângă litoral sfera aceasta din Dobrogea s-a lărgit foarte mult şi întâmplarea fericită, cred, şi pentru mine şi pentru o parte din Mănăstirea de la Cococş a fost că am cunoscut arhitectura dobrogeană autentică. Dobrogea, după cum ştim, a fost un teritoriu mult mai chinuit decât alte regiuni, dar a supravieţuit. Şi m-am ataşat foarte mult din ceea ce am mai putut să mai văd pe viu.
Deci prima construcţie care m-a impresionat a fost vechea casă, vechile chilii din incinta Mănăstirii Cocoş şi centrul oraşului Tulcea, Bazarul sub coloane. Dacă prima a putut să fie salvată printr-un miracol – şi aş putea să spun, printr-o diplomaţie la care am putut să contribui -, a doua a fost un efort inutil din partea mea, pentru că hotărârea de a distruge acest monument de mare importanţă pentru Dobrogea şi pentru ţară a fost [luată]…
Aţi putut contribui la salvarea măcar a unei părţi din Bazar?
Nu s-a putut face în nici un fel, eu fiind cooptat în această comisie care decidea soarta Bazarului, însă eram pe post de şeptar, cum se spune aşa, mai ştrengăreşte. Hotărârea fusese luată. Ce-am putut să salvez cu propriile puteri, ajutat fiind de o echipă… şi-n viaţă, vă spun din capul locului, de unul singur aproape niciodată nu poţi să faci nimic ca să salvezi ceva! Îţi trebuie nişte oameni de suflet şi nişte oameni care să creadă în ceea ce crezi şi tu. Şi am găsit aceşti oameni, am făcut un releveu foarte amănunţit la acest Bazar…
Când se întâmpla asta?
În jurul anului 1961-62. Şi a fost salvat moralmente…
Adică există numai releveul…
Releveul există şi am căutat ca elemente din acest Bazar, să introduc chiar şi în nişte edificii la care lucrez în momentul de faţă, tot aşa, împreună cu o echipă. De exemplu, avem la Arhondăria de la Mănăstirea Dervent, unde e traveea, ca să spun, care se întâlnea foarte des la bazar, a fost preluată şi introdusă la acest Arhondar, acest Arhondăric. Deci iată cum se pot salva măcar elemente dintr-un monument. Şi-o recomand la toţi, mai ales la ăştia care critică: să salveze ceva, măcar ce se mai poate salva. […]
Şi-acuma: îmi place [meseria mea] şi nu monumentele îmi plac numai, arhitectura în sine, este o meserie curată! Este o meserie în care nu curge sânge, este o meserie, cum să spui eu, „curată„ în sensul… n-aş vrea să insult celelalte meserii în care ai de-a face cu sânge, cu dureri, cu strigăte. Dar e o meserie în care creionul se transformă în mistrie şi totul se transformă din hârtie în zid. Şi asta este o mare bucurie, bucuria sensului de a trăi! Eu trăiesc cu fiecare lucru pe care îl realizez şi îl voi realiza! E păcat şi mi-e jale de cei care trăiesc numai pentru bani sau trăiesc… au bucurii de moment şi aşa mai departe. Trebuie să ai o bucurie care porneşte din interior, o bucurie sufletească că ai realizat ceva. Că rămâne ceva după tine. […] În ’58, cum spun, m-am dus la Constanţa şi, ca lucrări de monumente, am căutat să fac relevee la edificiile astea, mai mult de ordin arheologic. Institutul de Proiectări Regionale era prima dată, în regiunea Dobrogea.
Şi al doilea an, cum am sosit, am făcut releveul ăsta la Bazar, de care vă spuneam, presimţind că acest Bazar nu va avea viaţă lungă. Şi chiar aşa a fost… Dar, după 20 de ani de zile, după ce făcusem la Mănăstirea Cocoş, am salvat chiliile vechi care erau dintr-un material foarte uşor de degradat şi le-am salvat, pentru că ele cuprind una din cele mai frumoase arhitecturi ţărăneşti din – nu numai din Dobrogea – din Dobrogea, sigur, şi chiar din ţară! Şi cine se duce la Mănăstirea Cocoş îi recomand, înainte de a se uita în incinta care e foarte frumoasă şi bine organizată şi plină de flori, cum intri pe poarta clopotniţei, în partea dreaptă, e o clădire impresionantă, parter şi etaj, cu cerdacuri atât la parter cât şi la etaj. Într-o arhitectură simplă, dobrogeană, poate cu influenţe puţin munteneşti şi având acum o vechime de aproape 120 de ani, cam aşa ceva.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2004]
