Timbrul onorează excelența: NADIA COMĂNECI, patru decenii de la primul 10 olimpic al gimnasticii

Primul 10 olimpic al gimnasticii, Nadia Comaneci_The first Olympic 10 in gymnastics, Nadia Comaneci„S-a născut o stea!” (Newsweek, 2 august 1976)

„Este perfectă!” (Time, 2 august 1976)

„A acaparat spectacolul!” (Sports Illustrated, 2 august 1976)

* * * * *

Așa titra presa anului 1976 după performanța care a uimit lumea gimnasticii și a intrat în istoria sportului olimpic, transformând un copil de doar 14 ani din Onești într-un icon al gimnasticii românești și mondiale. Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci revoluționa universul sportului cu o execuție perfectă: nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.

La 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, Romfilatelia o onorează pe marea campioană și performanța greu de egalat de la Montreal printr-o emisiune specială de mărci poștale intitulată sugestiv Primul 10 olimpic al gimnasticii, Nadia Comăneci, un proiect prin care toți iubitorii sportului și nu numai, vor retrăi emoția acelei zile olimpice de vară, când un copil a schimbat o lume întreagă. Emisiunea este disponibilă începând de luni, 18 iulie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

După remarcabilul său număr de la Montreal, gimnasta din România a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exercițiu perfect, două dintre elemente purtându-i și în prezent numele: „Coborâre Comăneci” și „Salt Comăneci”.

Realizările Nadiei Comăneci i-au adus gimnastei titlul de cel mai bun sportiv român al tuturor timpurilor, fiind înscrisă în International Gymnastics Hall of Fame în anul 1993. Pentru România și românii de pretutindeni, Nadia este parte a patrimoniului național. De altfel, numele gimnastei este asociat cu România mai mult decât oricare altul, însă iubirea, admirația și aprecierea pentru această mare campioană depășesc cu certitudine granițele țării.

col AProiectul filatelic pe care Romfilatelia este onorată să-l dedice sportivei „absolute” constă într-un timbru și două colițe, una dantelată, numerotată cu negru, cealaltă nedantelată, numerotată cu roșu, ce ilustrează sugestiv momentul 18 iulie 1976, când gimnasta olimpică a atins perfecțiunea și a dominat prin tehnica sa impecabilă. Pe manșeta ilustrată a coliței dantelate este figurat pe fundal cuvântul zece în cele șase limbi oficiale ale ONU – engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, chineză. Imaginea copilei de 14 ani este adusă în prezent prin imaginea actuală a campioanei.

col BCele două colițe aduc filateliștilor în dar două premiere – un tiraj simbolic, 2016 exemplare, sugerând marcarea în acest an a celor 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, cât și două tipuri de hârtie specială (Tullis Russell, Anglia), pe care colițele sunt tipărite și care prezintă elemente de siguranță vizibile cu ochiul liber și respectiv, vizibile doar în lumină ultravioletă.

PrintEmisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă (două modele), colița dantelată și colița nedantelată.

Romfilatelia mulțumește Doamnei Nadia Comăneci, Fundației Nadia Comăneci din România și Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” pentru imaginile (foto din arhiva personală a campioanei) și sprijinul documentar puse la dispoziție pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Nadia, România te iubește!

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Biroul Relaţii Publice:

Tel: 021 / 337 24 42

anamaria.anton@romfilatelia.ro