Corespondentul BBC din Turcia, Mark Lowen, referindu-se despre cine ar putea fi în spatele tentativei de puci a spus: „Încă nu cunoaştem numele celor aflaţi în spatele acestei tentative de puci, dar pare să fie vorba de un grup de ofiţeri superiori, cu resursele şi timpul necesare pentru a planifica o operaţiune majoră. Guvernul a dat vina pe adepţii predicatorului islamic Fethullah Gülen, cândva un aliat al preşedintelui Erdogan, dar în prezent cel mai înverşunat adversar al lui începând cu 2013, atunci când preşedintele a afirmat că el ar fi fost în spatele unei enorme scurgeri de informaţii privind conversaţii telefonice, care păreau să implice guvernul în activităţi de corupţie. De atunci a avut loc în continuu o neobosită epurare a partizanilor domnului Gülen din poliţie, administraţie şi armată, pe care guvernul îi numeşte «stat paralel». Domnul Gülen a negat orice implicare în această ultimă tentativă de puci, însă guvernul doreşte extrădarea lui din SUA, unde trăieşte în exil.”
BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 iulie