Autorităţile din Columbia informează că aproximativ 100.000 de venezueleni au traversat în acest weekend graniţa pentru a se aproviziona cu alimente de bază şi medicamente din supermarketurile columbiene. Potrivit relatărilor, unii dintre venezueleni au călătorit întreaga zi pentru a ajunge la graniţa dintre Venezuela şi Columbia. Venezuela a închis frontiera cu Columbia pentru a stopa infracţionalitatea transfrontalieră, dar criza economică gravă a lăsat ţara fără alimentele de bază. Opoziţia acuză guvernul pentru criza economică gravă şi afirmă că politicile duse de guvern au lăsat zona afacerilor în incapacitatea de a importa materii prime. La rândul său, guvernul venezuelean susţine că este victima unui război economic, subliniază corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 18 iulie