Urmările tentativei de lovitură de stat din Turcia şi ale atacului terorist de la Nisa ţin capul de afiş al presei internaţionale. Din Turcia, cotidianul Hurriyet face bilanţul măsurilor adoptate de preşedintele Erdogan după tentativa de puci eşuată: Ministerul de Interne a suspendat 8.777 de funcţionari, au fost arestate peste 7.500 de cadre militare şi angajaţi din sistemul judiciar „suspecţi”, şi după cum relatează Haberturk, funcţionarii publici nu mai pot pleca din ţară. În editorialul său intitulat „Contralovitura din Turcia”, New York Times apreciază că dacă „cetăţenii turci par a fi optat pentru democraţie, bărbatul pe care l-au menţinut la putere lucrează asiduu împotriva unei societăţi democratice”. Căci după cum constată The Times, „preşedintele Erdogan a iniţiat o epurare fără precedent a armatei şi sistemului judiciar, care deschide clar calea spre puterea absolută, la care de multă vreme este acuzat că râvneşte”. O concluzie confirmată în paginile cotidianului francez Le Monde, de scriitorul Nedim Gursel, care atenţionează că şeful statului turc „foloseşte tentativa de lovitură de stat drept pretext pentru a eluda principiile democratice şi a instaura un regim autoritar”. Tema s-a aflat în fruntea agendei întrunirii miniştrilor de externe ai UE, desfăşurată la Bruxelles, cu participarea secretarului de stat american John Kerry, după cum relatează EUobserver. „Condamnăm în continuare tentativa de puci şi facem apel la deplina respectare a ordinii constituţionale şi a statului de drept în Turcia”, a subliniat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, la conferinţa de presă comună cu John Kerry, citată de observatorul european. Citat la rândul său de Washington Post, secretarul de stat american „a afirmat că NATO va urmări cu atenţie angajamentul Turciei faţă de democraţie”. Un alt participant la întrunirea de la Bruxelles aflat în centrul atenţiei presei a fost noul ministru de externe britanic. „Boris Johnson a luat parte la prima sa întâlnire a miniştrilor de externe din UE”, titrează Financial Times. Iar jurnalul belgian Le Soir relatează că noul şef al diplomaţiei britanice a avut un „debut agitat”, căci avionul său a făcut o aterizare de urgenţă în apropiere de Londra înainte de a-şi continua drumul spre capitala belgiană. De altfel, agitaţia din ultimele zile a făcut ca „într-o singură săptămână, temele aflate pe agenda summitului de la Bruxelles să fie complet schimbate”, după cum scrie La Stampa din Italia. Cu precizarea că, înaintea tentativei de lovitură de stat din Turcia, a fost atacul de la Nisa, „care a adăugat pe ordinea de zi subiectul terorismului”. Un alt ziar din Peninsulă, Il Giornale se întreabă dacă nu cumva „masacrul de la Nisa ar fi putut fi evitat”, prima dintre nedumeriri fiind legată de faptul că „oraşul este de departe cel mai bine supravegheat din Franţa, cu 1.250 de camere video, una la fiecare 274 de locuitori”. Astfel că „mişcările camionului condus de Mohamed Bouhlel au fost fotografiate din toate unghiurile posibile”, evidenţiază Corriere della Sera. Iar presa din Hexagon alocă spaţii mari ceremoniilor comemorative organizate la Nisa. „Minutul de tăcere a fost perturbat de huiduielile care i-au vizat pe politicienii prezenţi”, constată Liberation. Le Monde observă că „furia şi reculegerea s-au suprapus pentru zecile de mii de oameni adunaţi să aducă un omagiu victimelor atentatului care a lovit Nisa în seara Zilei Naţionale”. Iar Le Figaro conchide că „Hollande şi Valls se confruntă cu dezintegrarea unităţii naţionale”. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Rusia, care însă are o problemă cu dopajul, după cum remarcă presa internaţională, pe baza unui raport al agenţiei mondiale de resort, care vorbeşte despre o „conspiraţie fără precedent” a celor mai înalte eşaloane ale sportului rusesc, în timpul Olimpiadei de iarnă de la Soci, din 2014. Ca urmare, „participarea Rusiei la Jocurile de la Rio ar putea fi suspendată”, opinează The Telegraph. Şi în fine, presa americană acordă atenţie şi convenţiei Partidului Republican, care începe la Cleveland cu obiectivul nominalizării candidatului prezidenţial al partidului. „Republicanii întruniţi la Cleveland pentru convenţia naţională se confruntă cu multe întrebări, dar cea fundamentală este dacă Donald Trump a închiriat doar Partidul Republican, sau acum a devenit de-a dreptul proprietarul formaţiunii”, remarcă maliţios Wall Street Journal. Dar oricare ar fi răspunsul, Washington Post crede că „Donald Trump nu este calificat pentru a fi preşedinte şi poporul american ştie acest lucru”.
Adriana Buzoianu, RADOR