Fructele, arme puternice anticancer

Afinele conţin acid elagic şi inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase. Culorile atât de diverse ale fructelor sunt extrem de importante pentru sănătatea corpului nostru. Tocmai datorită acestor pigmenţi, fructele se transformă în cele mai puternice arme anticancer. Numeroase cercetări au scos la iveală capacitatea anumitor fructe de a inhiba angiogeneza, adică procesul prin care se împiedică dezvoltarea tumorilor, înfometând celulele afectate şi împiedicând formarea unor vase noi de sânge care hrănesc cancerul. Iată o listă cu cele mai puternice fructe care combat cancerul şi care ar fi bine să fie consumate zilnic:

index1. Afinele – Le găsim acum în piaţă şi sunt considerate superalimente cu un puternic efect anticancerigen. Ele combat cancerul deoarece conţin antocianidină, proantocianidină şi acid elagic, două ingrediente care stimulează mecanismele de eliminare a substanţelor cancerigene. De asemenea, tot aceste trei substanţe care se regăsesc în afine şi în celelalte fructe de pădure (mure, zmeură, căpşuni, coacăze, merişor) stimulează apoptoza, adică moartea celulelor canceroase, după cum susţine medicul David Servan Schreiber în cartea sa “Anticancer”. “În testele de laborator, aceste molecule au o acţiune eficientă asupra unei serii întregi de culturi de celule canceroase, în special asupra celor reprezentând cancerul de colon”, explică medicul.

index2. Rodiile – Rodiile sunt recunoscute de mii de ani pentru capacitatea lor de a reduce dezvoltarea cancerului la prostată.
Consumate ca atare sau sub formă de suc, rodiile nu trebuie să lipsească din meniul zilnic, deoarece au proprietăţi antiinflamatorii şi antioxidante.

index3. Lămâile – Conţin flavonoizi cu efect antiinflamator şi stimulează procesul de detoxifiere şi eliminare a substanţelor cancerigene. Un studiu recent chiar a arătat faptul că lămâia este de 10.000 de ori mai puternică decât un medicament des folosit în chimioterapie. De asemenea, ea s-a dovedit deosebit de eficientă în cazul unor mai multe tipuri de celule canceroase şi în prevenirea metastazelor.

index4. Fructele goji – Conţin betacaroten şi zeaxantină, două substanţe care combat cancerul şi protejează vederea. De asemenea, fructele goji conţin un compus care a fost folosit pentru tratarea pacientelor cu cancer cervical, precum şi germaniu, un mineral cu proprietăţi anticancerigene care se găseşte foarte rar în fructe.

index5. Strugurii negri – În strugurii negri se regăseşte o cantitate mai mare de resveratrol, o substanţă care combate cancerul. Resveratrolul acţionează asupra unor gene (numite sirtuine) care sunt cunoscute ca protectoare ale celulelor sănătoase împotriva îmbătrânirii. Poate, de asemenea, să încetinească cele trei stadii de dezvoltare ale cancerului – iniţierea, stimularea şi progresia – prin blocarea acţiunii factorului NF-KappaB”, spune specialistul. De asemenea, în sâmburii de strugurii negri se găseşte proantocianidină, o substanţă care reduce producţia de estrogen, împiedicând apariţia cancerului la sân şi prostată.

images6. Roşiile gătite – Roşiile sunt considerate fructe cu proprietăţi puternice anticancerigene. Licopenul este substanţa care transformă roşiile într-un superaliment. Pentru un efect puternic anticancerigen, roşiile trebuie consumate gătite şi combinate cu uleiul de măsline, care are rolul de a favoriza o absorbţie mai bună a licopenului, scrie medicul David Servan Schreiber în cartea sa “Anticancer”.

images7. Cireşele – Constituie un aliment cu efecte naturale anticancerigene, datorită conţinutului lor bogat în acid glucaric. Această substanţă facilitează procesul de detoxifiere al corpului şi ajută la eliminarea substanţelor cancerigene.

index8. Ananasul – Acest fruct delicios conţine bromelină, o substanţă care ucide celulele canceroase. De asemenea, potrivit cercetărilor, bromelina are proprietăţi antiinflamatorii şi s-a dovedit a fi mai eficientă în tratarea cancerului decât 5-fluorauracil care este folosit pentru chimioterapie, scrie publicaţia medicală Planta Medica.

www.independent.md – 20 iulie